Peste 500 de amenzi într-o săptămână, pentru depășirea vitezei, în județul Brașov
Peste 500 de amenzi într-o săptămână, pentru depășirea vitezei, în județul Brașov…
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Judeșțean Brașov au desfășurat, pe parcursul săptămânii trecute, acțiuni de control în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc ridicat de accidente.
„Analiza cauzelor generatoare a accidentelor rutiere cu urmări grave este reprezentată de viteza neadaptată la condițiile de drum sau peste limita legală, neacordarea de prioritate de trecere a pietonilor sau de abateri săvârșite de către pietoni ori bicicliști. Astfel, activitățile desfășurate de polițiștii rutieri s-au concentrat pe combaterea și prevenirea acestor cauze și a comportamentului agresiv al conducătorilor de vehicule”, au explicat reprezentanții IPJ Brașov.
Polițiștii au constatat 763 de abateri la regimul rutier. Ei au aplicat 502 sancțiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
„Pentru depăsirea vitezei cu peste 50 km /h față de limita maximă admisă pe sectorul de drum, pe lângă sanțiunea contravenională principală, celor 47 de conducători auto depistați de aparatul radar le-au fost retinute si permisele de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată de timp”, se arată în bilanțul Poliției.
De asemenea, pe parcursul acțiunilor, 152 de biciciliști au fost depistați încălcând prevederile legale, iar în jur de 100 de pietoni au fost surprinși în timp ce traversau strada prin loc nepermis.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.