Expres

Peste 3.000 de angajări la stat, într-o lună

Peste 3.000 de angajări la stat, într-o lună

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în aprilie 2024, de 1.292.549, cu 3.009 mai multe comparativ cu luna anterioară (plus 0,23%), aproape 64% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor.
Din totalul celor 826.241 de angajaţi din administraţia publică centrală (plus 2.351 faţă de luna anterioară), 608.392 lucrau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat (plus 1.530 angajaţi, comparativ cu martie 2024).
Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra în Ministerul Educaţiei, respectiv 302.230 (minus 425 posturi ocupate), Ministerul Afacerilor Interne – 123.859 (plus 848 posturi ocupate), Ministerul Apărării Naţionale – 73.818 (plus 872 posturi ocupate), Ministerul Finanţelor – 24.762 (minus 7 posturi ocupate) şi Ministerul Sănătăţii -18.156 (minus patru posturi ocupate).
Potrivit sursei citate, în instituţiile finanţate integral din bugetul asigurărilor sociale erau ocupate 9.212 de posturi, cu 17 mai puţine faţă de martie 2024, în cele subvenţionate din bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor pentru şomaj un număr de 44.386, în scădere cu 33, în timp ce în instituţiile finanţate integral din venituri proprii erau 164.251 de posturi ocupate (plus 871).
Totodată, în administraţia publică locală lucrau, în aprilie anul curent, 466.308 de persoane (+658), dintre care 286.443 în instituţii finanţate integral din bugetele locale (+403) şi 179.865 în instituţii finanţate integral sau parţial din venituri proprii (+255).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button