Peste 200 de tone de îngrășăminte chimice au fost confiscate de polițiști
Peste 200 de tone de îngrăşăminte chimice şi 171 de litri de produse de protecţie a plantelor, susceptibile de a afecta sănătatea populaţiei şi mediul înconjurător, au fost ridicate de polițiști din Alba, în urma unei acţiuni pentru prevenirea şi combaterea ilegalităților la regimul substanțelor şi deşeurilor periculoase.
Controalele au avut loc în perioada 21 august – 28 septembrie.
„În această perioadă, poliţiştii, împreună cu specialişti din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Judeţean Alba, au efectuat 38 de controale la unităţi fitosanitare. Echipele de control au constatat 10 infracțiuni, majoritatea prevăzute de OUG 195/2005 privind protecţia mediului (7). De asemenea, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 223.729 kg. de îngrășăminte chimice, 171 de litri de produse de protecţie a plantelor şi 3,2 kg. de deșeuri periculoase. Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.500 de lei”, au informat reprezentanții Poliției, printr-un comunicat remis astăzi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.