Expres

Peste 160 kg de produse agroalimentare, confiscate de Poliția Locală Brașov / Situația mașinilor ridicate

Peste 160 kg de produse agroalimentare au fost confiscate de Poliția Locală Brașov, zilele trecute.


În săptămâna 15-21 aprilie 2024, polițiștii locali brașoveni au aplicat 426 de sancțiuni, în cuantum de 164.126 lei.


„Produsele agroalimentare comercializate fără autorizație ce au fost confiscate și cele abandonate pe domeniul public, în cantitate de peste 160 kg, au fost predate către Fundația Bucuria Darului și Grădina Zoologică Brașov, în baza protocoalelor încheiate”, au informat reprezentanții Poliției Locale Brașov.


Dar, peste 60% din procesele-verbale de constatare a contravenției au fost întocmite ca urmare a constatării faptelor de încălcare a prevederilor OUG nr. 195/2002(R) privind circulația pe drumurile publice. Totodată, polițiștii locali au dispus ridicarea a 68 de vehicule staționate/oprite neregulamentar pe domeniul public al Municipiului Brașov. Alți 18 conducători auto, care s-au prezentat la vehicule anterior operațiunii de ridicare a acestora, au fost doar sancționați cu amendă și puncte penalizare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
4 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
7 luni în urmă

Despre blocatoarele ilegale nimic, nimic?

Andrei Gheorghe
Răspunde la  Willy
7 luni în urmă

despre ce vorbiți?

Willy
Răspunde la  Andrei Gheorghe
7 luni în urmă

Vorbesc despre padurile alea de blocatoare, bidoane, capre si PET-uri ilegale conform HCL puse in asa zisele locuri de parcare ca sa tina riveranului locul ocupat. Si din aceasta cauza nu au oamenii unde parca temporar pana isi rezolva treaba… Citeşte mai mult »

Ultima modificare a 7 luni în urmă de către Willy
Andrei Gheorghe
Răspunde la  Willy
7 luni în urmă

corect. insain acel HCL nu se zice nimic despre blocatoarele montate înainte întrării în vigoare a acelui HCL. deci a fost prost făcut de către cine?

Back to top button