Peste 14 milioane de lei de la Guvern pentru Feldioara și Viștea
Peste 14 milioane de lei de la Guvern pentru Feldioara și Viștea
La sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, au fost semnate marți 29 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de 497.251.003,38 de lei.
Proiectele vizează modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a stațiilor de epurare, a rețelelor de canalizare menajeră și a sistemelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, precum și construirea unor poduri.
Printre contractele semnate se află și unul pentru județul Brașov: cel pentru alimentarea cu gaze naturale a localității Feldioara, comuna Ucea, și localitatea Rucăr, comuna Viștea, după cum apare în documentu publicat de MDLPA. Contractul are valoarea de 14.441.344,32 lei.
„Toate aceste investiții contribuie atât la dezvoltarea echilibrată a regiunilor României, la recuperarea decalajelor de dezvoltare între județe și la creșterea calității serviciilor publice la care să aibă acces cetățenii, cât și la creșterea numărului locurilor de muncă și la stimularea economiei naționale”, spune ministrul Marcel Boloș.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.