Expres

Peste 100 de zboruri au fost anulate din cauza unei greve

 

O grevă în curs de desfășurare a lucrătorilor de la manipulare bagaje pe aeroportul din Bruxelles a condus la anularea sâmbătă a 110 din cele 550 de zboruri prevăzute pentru această zi și a blocat planurile de călătorie a mii de persoane, a anunțat un purtător de cuvânt al aeroportului, relatează dpa. Agenția de știri belgiană Belga a anunțat că există posibilitatea ca și alte zboruri să fie anulate sâmbătă.
Greva a fost declanșată joi seara pentru a protesta față de condițiile de muncă de la Aviapartner, o firmă de servicii de handling, și urmează să se încheie duminică la ora 06.00 (05.00 GMT). Aviapartner, care se ocupă de încărcarea și descărcarea bagajelor pe aeroportul din Bruxelles pentru 29 de companii aeriene, printre care Ryanair, EasyJet, British Airways sau TUI Fly, are contracte cu 37 de aeroporturi din șase țări europene, potrivit website-ului său. Vineri, circa 130 de zboruri au fost anulate din cauza grevei.
Circa 70.000 de persoane erau așteptate să ajungă pe aeroport sâmbătă și 74.000 duminică. Călătorii au fost sfătuiți să sosească mai devreme și să aibă asupra lor, dacă este posibil, numai bagaje de mână.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button