Peste 100 de brașoveni spitalizați din cauza pneumoniei și virozelor

Peste 100 de brașoveni spitalizați din cauza pneumoniei și virozelor
Numărul infecțiilor respiratorii acute este în creștere în județul Brașov, potrivit raportului săptămânal publicat de Direcția de Sănătate Publică (DSP) pentru perioada 6–12 octombrie 2025.
În total, 2.260 de cazuri de infecții respiratorii au fost raportate, față de 2.101 cazuri în săptămâna anterioară. Dintre acestea, 1.908 au fost infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), iar 351 cazuri au fost pneumonii, cu peste 90 de îmbolnăviri mai multe decât în săptămâna precedentă.
De asemenea, a fost înregistrat un singur caz de gripă clinică, comparativ cu patru cazuri raportate în săptămâna anterioară. DSP Brașov precizează că nu s-au confirmat cazuri de gripă prin analize de laborator.
Cele mai afectate grupe de vârstă rămân copiii mici și persoanele vârstnice, categoriile cele mai vulnerabile în fața infecțiilor respiratorii sezoniere.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

