Expres

Peste 10.000 de absolvenți de Medicină încearcă azi să intre în Rezidențiat

Peste 10.000 de absolvenți de Medicină încearcă azi să intre în Rezidențiat

Concursul are loc astăzi în şase centre universitare din ţară: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.
În total, în acest an, sunt 10.194 de candidaţi înscrişi la concurs. Cei care susţin examenul trebuie să obţină minim 65% din nota maximă posibilă pentru a promova, faţă de 60%, cum era în anii trecuţi, conform unui Ordin al miniştrilor Sănătăţii şi Educaţiei. Candidaţii primesc 200 de întrebări la testul tip grilă, iar timpul de rezolvare este de patru ore.
Pe de altă parte, în acest an, Braşovul are alocate pentru pregătirea medicilor rezidenţi 19 posturi şi 89 de locuri. Locurile sunt pentru diverse specialităţi, în diferite spitale. În schimb, posturile sunt pentru două spitale: cel Orăşenesc, din Victoria, şi „Aurel Tulbure”, din Făgăraş. Postul pentru rezident înseamnă un loc de muncă asigurat după terminarea rezidenţiatului. În schimb, rezidenţiatul pe loc înseamnă că tânărul are un loc de pregătire în timpul rezidenţiatului, dar nu are un post asigurat la finalizarea pregătirii, aşa încât va trebui ca el să găsească un spital în care să fie angajat.
Anul acesta, Ministerul Sănătăţii a scos la concurs 4.330 de locuri şi posturi în unităţile sanitare din toată ţara.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare