Expres

Pesta porcină africană, în apropiere de județul BRAȘOV

 

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a anunțat, printr-un comunicat de presă, că ieri a fost confirmată prezența virusul pestei porcine africane (PPA) la două cadavre de porcine depistate într-o groapă de gunoi situate la marginea municipiului Sf.Gheorghe din județul Covasna. Reprezentanții IPJ Covasna au depistat proprietarul gospodăriei din care au provenit cadavrele.

Sursa citată precizează că, în urma confirmării diagnosticului de către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit de urgență.

Gospodăria afecată a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, produselor, subproduselor și mijloacelor de transport. De asemenea s-a procedat la dezinfecția exploatației și l-a ecarisarea cadavrelor.

„Din investigațiile preliminare, animalele afectate au fost crescute în gospodăria respectivă timp de aproape un an, fiind furajate de cele mai multe ori cu resturi alimentare, provenite inclusiv din tomberoane și platforme de gunoi. Porcinele nu erau identificate cu crotalii auriculare. Cazul se află în continuare în cercetarea autorităţilor sanitare veterinare judeţene şi ale organelor de poliţie. Investigaţiile vor continua şi în zilele următoare”, se arată în comunicatul ANSVSA.

Pentru a preveni răspândirea bolii, Centrul Local de Combatere a Bolilor din județul Covasna s-a întrunit în ședință extraordinară și a adoptat planul de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane.

În conformitate cu planul de măsuri aprobat, s-au stabilit o zonă de protecție pe o rază de 3 km și o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 km în jurul focarului.

Ancheta epidemiologică este în desfășurare.

„DSVSA Covasna reia solicitarea făcută către crescătorii de porcine, că orice caz de moarte sau îmbolnăvire al animalelor din gospodărie trebuie adus imediat la cunoştinţa autorităţilor sanitare veterinare. Aruncarea cadavrele de porci este o faptă deosebit de gravă, putând fi sancționat inclusiv penal. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie”, a specificat sursa citată.

De asemenea, DSVSA Covasna solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a bolii, având în vedere gravitatea acesteia şi consecinţele economice deosebit de grave generate de apariţia ei.

De precizat este că pesta porcină africană nu afectează omul, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, singurele specii afectate fiind porcii domestici şi mistreţii.

Pentru că focarul se află în propierea județului Brașov, directorul DSVSA Brașov, dr. Dorin Enache, a convocat de urgență o conferință de presă astăzi, la Prefectura Brașov, pe această temă. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button