Percheziții într-un dosar cu fraude în asigurări auto
Opt percheziţii domiciliare sunt desfăşurate joi dimineaţă în Bucureşti şi judeţul Ilfov de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune privind asigurările, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, înşelăciune şi constituire de grup infracţional organizat, urmând să fie puse în aplicare 25 de mandate de aducere.
Potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres de DGPMB, din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii, în perioada 2012 – 2013, prin intermediul unei societăţi comerciale ce avea ca obiect de activitate principală întreţinerea şi repararea autovehiculelor, au desfăşurat activităţi de natură ilicită, fiind atraşi în activitatea infracţională şi 14 inspectori de daună, care au sprijinit grupul infracţional. Prejudiciul creat prin comiterea faptelor este estimat la peste 400.000 de euro. Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului Furturi de Autovehicule.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.