Pentru a supraviețui, câteva zeci de rromi răscolesc zilnic groapa de gunoi de lângă Tărlungeni

Evitați de angajatori și considerați o povară pentru bugetele locale, mulți etnici rromi trăiesc la limita subzistenței.

De altfel, prin tradiție această minoritate este o populație săracă, cu un statut social scăzut, obiect de comparație și cu o mare expunere la discriminare și excluziune socială. Marginalizați de societate, percepuți ca infractori nativi sau incapabili să respecte cele mai elementare reguli, rromii sunt prinși în capcana sărăciei. Veniturile lor sunt fluctuante, motiv pentru care sunt expuși în permanență unei lipse acute de bani. 

Gunoaiele noastre, salvarea lor
În aceste condiții, pentru a câștiga un ban rromii fac orice. Cei mai norocoși dintre ei sunt angajați ai firmelor de salubritate sau (dacă au acte de identitate) beneficiază de diferite forme de protecție socială. Alții fură lemn, materiale de construcții sau obiecte din metal, cerșesc sau spală geamurile mașinilor prin intersecții.
De asemenea, nu sunt puțini nici cei care muncesc ca zilieri în agricultură sau construcții, iar atunci când nimeni nu are nevoie de serviciile lor, caută fier vechi sau peturi, pe care să le vând centrelor de colectare a deșeurilor reciclabile.
Pentru aceștia din urmă, gropile de gunoi închise în urmă cu câțiva ani, încă mai reprezintă o „mină de aur”. Astfel, fosta rampă de la ieșirea din Brașov, spre Tărlungeni, este un adevărat furnicar. În fiecare dimineață vin aici zeci de persoane, de la bărbați în toată puterea, la femei sau copii, toți cu lopeți, târnacoape și saci. Se împrăștie pe toată suprafața dealului și încep să sape, după orice obiect poate fi valorificat sau folosit în gospodărie. Pentru ei, o bucată de fier ruginit, pe care au avut norocul să o găsească, după ore de scurmat prin gunoaie, înseamnă o bucată de pâine. Mulți dintre ei sunt din Tărlungeni. Cei mai „înstăriți” ajung cu autoturismele, alții cu căruțele sau chiar pe jos.

„Nu facem rău nimănui”
Cele mai bine de o sută de persoane care vin frecvent aici știu că nu au voie să sape în depozitul de deșeuri, dar spun ei, altă soluție nu au. „Nimeni nu ne angajează și acasă avem copii care plâng de foame. Trebuie să facem ceva pentru a face rost de bani. Nu dăm în cap, nu furăm din curtea omului, ci doar căutăm fier pe care să îl vindem”, a spus unul dintre ei.
Cu toate că ei consideră că „nu fac rău nimănui”, o dată ce ne-am făcut apariția în zonă toți, fără excepție, au început să fugă din zonă. Doar unul dintre ei s-a oprit, pentru câteva secunde și ne-a rugat să nu chemăm Jandarmeria.