Expres

Pensiile întârzie în ianuarie. Când se fac plățile

Pensiile întârzie în ianuarie. Compania Națională Poșta Română (CNPR) informează că, în luna ianuarie 2023, distribuirea pensiilor și a drepturilor sociale se va decala cu câteva zile. Întârzierea este urmare a perioadei sărbătorilor de iarnă în care, în conformitate cu prevederile Codului Muncii, atât salariaţii Casei Naționale de Pensii Publice, cât și cei ai Poștei Române, beneficiază de zile libere.

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a anunțat că va vira contravaloarea drepturilor de protecție socială, în conturile Poștei Române, cu o decalare de câteva zile.
Astfel, calendarul de achitare a pensiilor din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve și văduve de război, IOVR) va fi următorul:
la domiciliu – în perioada 6 – 17 ianuarie 2023;
la ghișeele subunităților poștale – până pe data de 19 ianuarie 2023

Pensiile întârzie în ianuarie.

„Ca și anul trecut, salariații Poştei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a finaliza distribuirea pensiilor într-un interval comasat de doar opt zile lucrătoare, față de intervalul obișnuit de distribuire a pensiilor, conform contractului, 1 – 15 ale fiecărei luni. Este o situație specială pe care o întâmpinăm la fiecare început de an, având în vedere această perioadă în care angajații din toate domeniile de activitate au dreptul la zile libere pentru a le petrece alături de familie. Menționăm că, în celelalte luni ale anului, Poşta Română nu şi-a încălcat angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Națională de Pensii și subliniem că, anul trecut, Poșta Română a depus toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt și a finalizat, cu trei zile înainte de termenul comunicat inițial, distribuirea drepturilor bănești”.

Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române


Ministrul Muncii Marius Budăi anunțase în 19 decembrie, că a început tipărirea taloanelor de pensie pentru luna ianuarie 2023, care cuprind pensii mărite. „Se tipăresc deja taloanele de pensie aferente lunii ianuarie 2023, care prevăd pensiile mărite, dar şi ajutorul de tip on-off, a cărui primă tranşă se acordă în prima lună a anului”, preciza oficialul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button