Expres

Pedepsiti la gramada

  • logomytex.png
 

Mai multe familii care locuiesc intr-un bloc din Rasnov stau de mai bine de doua luni fara curent electric. Oamenii au ajuns la capatul disperarii din cauza conditiilor in care sunt obligati sa traiasca. Mancarea li se strica in casa, pentru ca nu-si pot folosi frigiderele, la lasarea intunericului aprind lumanari sau lampi cu gaz pentru a face lumina in case, iar copiii lor indura de foame. Desi au facut numeroase adrese pentru rezolvarea situatiei, nimeni nu poate sa faca nimic pentru a-i ajuta. Electrica a intrerupt furnizarea energiei electrice, pentru ca imobilul are restante la plata facturilor de peste 300 de milioane de lei.
Doua tabere de locatari
Necazurile locatarilor din blocul nr. 8 situat in cartierul Intreprinderii de Scule Rasnov au inceput dupa ce fostul administrator al imobilului, caruia oamenii ii plateau facturile de curent electric, dar care, insa, nu au ajuns la Electrica, a disparut, lasandu-i pe acestia in aer . Cladirea, in care stau peste 70 de familii, este impartita in doua tabere : dintr-una fac parte cei care au achitat toate consumurile, la zi si o alta care nu a platit nici un leu pentru facturi. Pentru neachitarea consumului de energie electrica, Electrica SA a intrerupt furnizarea curentului la toti locatarii. Contoarele vechi, care au fost instalate in bloc, au fost luate imediat dupa Pasti, spunandu-ni-se ca se vor monta altele noi. Acest lucru nu s-a mai intamplat. In schimb, ni s-a taiat curentul la toti, chiar si la cei care am platit facturile la timp. Poate ca cei de la Electrica sunt in drept sa intrerupa energia electrica, pentru neachitarea datoriilor, insa nu mi se pare corect ca si noi, cei care, totusi, am platit totul la timp, sa ramanem in bezna. Tot ei au fost cei care ne-au spus ca vom fi legati din nou la curent si ni se vor monta noile contoare numai dupa ce vor fi achitate toate restantele. Si daca nu se vor plati niciodata, noi ce vom face? Era corect ca societatea sa monteze contoarele la cei care ne-am platit facturile la zi si sa dea drumul la curent, iar cei care au restante sa ramana fara lumina , ne-a spus una dintre locatarele blocului, Silvia Popa. Mai mult decat atat, in bloc locuiesc foarte multe familii care au copii mici, unii chiar nou-nascuti si care au nevoie neaparata de lapte. Acesta nu poate fi tinut decat cateva ore, pentru ca nu ai unde sa-l pastrezi la rece si se acreste rapid , a comentat femeia.
Conditii de viata ca in Evul Mediu
Acestea nu sunt, insa, singurele probleme ale celor care stau in imobilul cu numarul opt. In bloc nu mai curge apa calda de 13 ani, iar apa rece vine pe conducta cand si cand. In plus, blocul nu este racordat la reteaua de gaz metan. Cei care si-au permis, si-au cumparat butelii pentru aragaze, insa cei care au folosit doar resourile electrice au ramas acum si fara aceasta sursa pentru gatit. Constructia aproape ca sta sa cada, iar din interior razbate o duhoare ce iti intoarce stomacul pe dos. Blocul are bai si bucatarii comune, insa acestea au ajuns intr-o stare deplorabila. Pe holuri, sobolanii circula in voie, iar mizeria ingroapa totul.
Este groaznica senzatia pe care o ai noaptea, cand mergi la baie si sobolanii trec peste picioarele tale , ne-a spus o alta locatara. Oamenii traiesc cu realul sentiment ca fac parte din lumea inapoiata, nu din secolul XXI. Copiii care au mai putin de 13 ani, de cand s-a sistat furnizarea apei calde, nu au vazut niciodata cum este sa curga apa calda la robinet.
Disperati de situatia in care traiesc, cativa locatari au facut o reclamatie la Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OJPC) Brasov, in speranta ca, poate, institutia in cauza ii poate ajuta. Directorul acesteia, Mihai Mohaci, a afirmat ca incercam cu cei de la Electrica sa rezolvam situatia, in sensul ca aceasta sa accepte montarea contoarelor la familiile care si-au achitat datoriile si furnizarea energiei termice acestora, iar cei care nu si-au platit sa ramana asa . Sursa citata a adaugat ca, fiind atatia copii minori in bloc, am sesizat azi (ieri-n.r.) Directia pentru Protectia Copilului, pentru a lua niste masuri in privinta lor . Mohaci a mai spus ca oamenii au fost asigurati de sotia fostului administrator ca, in cel mai scurt timp, respectiv pana astazi, ea va achita toate datoriile catre Electrica.
Factura pe ianuarie, 144 de milioane de lei
Referindu-se la situatia rasnovenilor care, de mai bine de doua luni, locuiesc in bezna, purtatorul de cuvant al Sucursalei de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice (SDFEE) Electrica Brasov, Erszebet Bartha, ne-a declarat: Este un caz destul de dificil. Asta pentru ca noi nu avem nici un contract cu locatarii blocului respectiv, ci cu Asociatia de chiriasi nr. 8, care ne datoreaza 373 de milioane de lei. Acolo exista un singur contor electric, deci, din punct de vedere juridic, avem un singur client. Cea mai veche factura neachitata in cazul acestui punct de consum dateaza din decembrie 2004. In iarna nu am intrerupt furnizarea energiei electrice, pentru ca oamenii se incalzesc cu ajutorul radiatoarelor, blocul nefiind racordat la reteaua de gaz metan. Numai factura pe luna ianuarie 2005 a fost de 144 de milioane de lei .
Reprezentantul furnizorului de energie electrica a spus ca, pentru a-si recupera debitul, compania a dat in judecata clientul, respectiv Asociatia de chiriasi nr.8. Am inteles ca exista cativa locatari care doresc sa incheie contracte individuale cu Electrica, insa, inainte de acest lucru, trebuie sa recuperam datoria de 373 de milioane de lei , a adaugat Erszebet Bartha.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button