Pe ce străzi din Brașov se va lucra săptămâna viitoare / Restricții
Pe ce străzi din Brașov se va lucra săptămâna viitoare.
De luni, 16 octombrie, încep lucrările de reparații pe strada Sitei, tronsonul cuprins între intersecția cu str. Al. I. Cuza și intersecția cu str. Dr. Alexandru Davila. Având în vedere condițiile tehnice și lucrările prevăzute, pe durata derulării reparațiilor accesul pe acest tronson de stradă va fi restricționat în totalitate, inclusiv pentru riverani. După finalizarea lor, se va lucra pe tronsonul din str. Sitei cuprins între str. Dr. Al. Davila și str. Dr. Victor Babeș, iar ulterior, în funcție și de condițiile meteo, tronsonul cuprins între străzile Dr. Victor Babeș și Mihai Viteazul.
De asemenea, Valdek Impex, compania care execută aceste lucrări, continuă reparațiile pe străzile Plevnei, Mihai Viteazul, Stadionului și sensul giratoriu de la biserica din Bartolomeu Nord.
Pe ce străzi din Brașov se va lucra săptămâna viitoare
Pe Lotul 2, de care se ocupă asocierea dintre SC Recon SA și SC RS Activ, se lucrează în cartierele Bartolomeu, Șchei, Astra și Valea Cetății.
Astfel, compania RS Activ va începe lucrările de reparații Pictor Andreescu, Bobâlna, Islaz, Titan și Carierei – tronsonul de la intersecția cu str. Cărămidăriei spre Fabrica de Var.
Recon continuă, în cartierul Valea Cetății, lucrările de refacere în urma furnizorului de energie electrică, pe bulevardul Valea Cetății, după care va continua pe b-dul Muncii.
Continuă lucrările de reparații pe benzile 2 și 3 pe Calea București – tronsonul cuprins între intersecția cu strada Poienelor și Spitalul Județean și pe str. Piatra Mare.
Pentru a evita blocajele în trafic, le recomandăm conducătorilor auto să folosească rute alternative.
Toate acestea sunt lucrări de reparații majore, care presupun decapare mecanizată a unor tronsoane unde au apărut gropi, crăpături, văluriri sau burdușiri, și turnarea de covoare asfaltice. Lucrările sunt corelate și cu intervențiile deținătorilor de rețele, astfel încât acestea să se facă o singură dată și într-un timp cât mai scurt, atât de către rețeliști, cât și de firmele care execută reparațiile asfaltice.
Etapele de reparații majore ale străzilor includ: demontarea și remontarea bordurilor, montarea plăcilor din beton pentru așezarea la cotă a capacelor căminelor de vizitare și a grătarelor gurilor de scurgere, lucrări de refacere trotuare, lucrări de refacere fundații (acolo unde este cazul), lucrări de reparații în urma intervențiilor deținătorilor de utilități (dacă este cazul). După finalizarea acestor lucrări urmează așternerea stratului de asfalt.
În paralel, continuă programul de reparații (,,plombări”) pe străzile unde nu există necesitatea unor intervenții majore, așa cum a informat Primăria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.