Expres

Paturi vechi, paturi magice, cu poveste

Paturi vechi, paturi magice, cu poveste. Boovie, ediția 2023 – festivalul de scurtmetraje făcute după cărți (Boovie vine de la book – carte și movie – film) se desfășoară până la finele săptămânii la Brașov. Aproape 2.200 de elevi de gimnaziu și de liceu și profesori, unii dintre ei voluntari, participă la peste 50 de ateliere de educație financiară, jurnalism, teatru și comunicare publică, organizate de specialiști și tineri actori.
Tema din acest an este „The book of new beginnings” (Cartea noilor începuturi). Din cele 555 de echipe care s-au înscris în perioada februarie-martie, 494 au finalizat book-trailerele și, după o primă selecție, au rămas în concurs 385 de echipe. Acestea au intrat în două etape de jurizare, prima stabilind clasamentul pe secțiuni, iar cea de-a doua se desfășoară chiar la Brașov, până pe 28 iulie, juriul de gală urmând a desemna câștigătorii marilor premii pe categorii și pe cel al trofeului Boovie.
Boovie este un festival-concurs creat de profesoara de limba și literatura română Carmen Ion, acum opt ani, din nevoia de a încuraja elevii să creadă în potențialul lor și să crească dincolo de limitările simțite în cadrul școlii. Acest „alt fel” de festival a luat naștere la Focșani, pentru elevii din oraș, iar acum a ajuns la Brașov datorită anvergurii imense pe care a reușit să o dobândească prin numărul de participanți. „Definit încă de la început ca un festival «altfel», în cadrul Boovie, cărțile sunt abordate dintr-o perspectivă originală și transformate în book-trailere de către echipe formate din elevi de gimnaziu sau liceu, fiecare echipă fiind coordonată de către un profesor. După formarea echipelor, elevii dezvoltă integral un trailer pe baza unui roman-suport, de la scenariu și regie, până la interpretare și montaj. La final, trailerele sunt evaluate de către un juriu de specialitate, care stabilește câștigătorii”, spun organizatorii.

Întâlnire cu Doina Ruști

Paturi vechi, paturi magice, cu poveste. Printre cărțile propuse la festival, se află și romanul „Paturi oculte” de Doina Ruști (foto 2), roman care, printre altele, pune și problema schimbării modului de lectură.
Flori, personajul cărții, este elevă în ultimul an de liceu și detestă cititul. Inteligentă, versată în căutarea și alegerea informației de pe net, ea este la curent cu literatura pentru bac și chiar alege Facultatea de Litere. Nu citește, ci se informează. Într-o zi dă de un manuscris, o poveste din alte timpuri, care îi deschide gustul pentru literatură.
Studenți la Litere îndrăgostiți, întâmplări stranii, paturi mistice și un mesaj ontologic – acestea sunt elementele romanului, totul scris într-un stil simplu, etalat pe un background erudit.
„Un roman metafizic tulburător și cu trimitere imprevizibilă la zilele noastre” – Serenela Ghițeanu, Revista 22.

„Plină de umor în unele secvențe, în altele tragică și feroce, uneori fantastică și luminoasă ca o pictură de Chagall” – El Mercurio, Santiago de Chile

„Cu totul copleșitoare este explozia de expresii originale și fulminante prin care Doina Ruști își descrie personajele“ – La Stampa

Ca și participanții la Boovie, personajul Doinei Ruști face parte din marea schimbare pe care o trăim, ceea ce i-a sedus pe mulți dintre elevii de liceu, aceștia alegând să fac trailer după acest roman. „Paturi oculte”, apărut în 2020, la ed. Litera, a fost reeditat recent, într-o ediție critică.
Mâine, 27 iulie, Doina Ruști se întâlnește cu numeroșii elevi care au făcut film după romanul ei, dar sunt bineveniți și brașovenii care vor s-o cunoască și să obțină un autograf pe cărțile sale. Întâlnirea are loc la ora 11.30, la Centrul Cultural Reduta, fiind moderată de scriitorul brașovean Laurențiu Ciprian Tudor. Evenimentul se derulează în parteneriat cu Primăria Brașov, Librăria Humanitas și editura Litera.
Doina Ruşti este una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane, scriitoare a unor romane de succes (de critică, dar şi de public). Tradusă în numeroase limbi, invitată la evenimente internaţionale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă. Doina Ruști a scris romane cu miză socială puternică, între care Fantoma din moară (2008), Lizoanca la 11 ani (2009), dar și trilogia fanariotă, compusă din Manuscrisul fanariot (2015), Mâța Vinerii (2017) – poveste suprarealistă cu vrăjitoare a cărei acțiune se desfășoară în Șcheii Brașovului și Homeric (2019). Cel mai recent roman al său este Paturi oculte (2020), urmat de două volume de povestiri: Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot (2022) și Depravatul din Gorgani (2022).
Peste 40 de titluri din opera sa au fost traduse în peste 15 limbi, inclusiv în chineză, scrierile sale s-au bucurat de exegeze și de recenzii laudative în numeroase publicații internaționale. Printre cele mai recente traduceri se numără ediția a doua a romanului L’omino rosso (2021, Roma), The Book of Perilous Dishes (2022, Londra), Zogru (2022, Marsilia).
Printre altele, a primit Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România/2008 și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române/2009.
Doina Ruști coordonează colecția Biblioteca de Proză Contemporană, la Editura Litera, este scenaristă și ține cursuri de scriere creativă la Universitatea din București.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare