Patru eleve din Brașov vor primi premii în bani de la Ministerul Educației și Cercetării
Patru eleve din Brașov vor primi premii în bani de la Ministerul Educației și Cercetării
Câte 2.000 de lei pentru că au obținut media 10 la Evaluarea Națională din vară și 5.000 de lei pentru media 10 la Bacalaureat. Sunt sumele prevăzute ca recompense într-un proiect de hotărâre pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării, anunță Radio România Brașov FM.
Listele cu elevii/absolvenții care vor primi stimulentele financiare și modalitatea de acordare a acestora vor fi aprobate ulterior prin ordin al ministrului educației și cercetării, conform proiectului de HG.
În județul Brașov, patru absolvente de gimnaziu au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2025.
Este vorba despre Medeea Gheorma şi Rebecca Damoc, care au terminat la Şcoala Gimnazială 19, Ilinca Pescaru, de la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, şi Andra Dumitrescu, de la Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă”.
La Bacalaureat, Brașovul nu a avut niciun absolvent cu media 10, cea mai mare fiind 9,98, a unui absolvent de la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”.
La nivel național, sunt în total, 85 de elevi cu media 10 la Evaluarea Națională și 42 de absolvenți de liceu cu 10 la Bacalaureat. Bugetul total alocat este de 380.000 lei, sumă deja prevăzută în bugetul Ministerului Educației pentru anul 2025.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

