Parlamentul a respins moțiunea de cenzură

Parlamentul a respins moțiunea de cenzură
Camera Deputaților și Senatul României întrunite în ședință comună în 28 februarie 2025 a respins Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Marcel Ciolacu inițiată de SOS România, POT și AUR. Au fost doar 147 de voturi Pentru 1 Împotrivă – minimul pentru a trece era de 233.
Premierul Marcel Ciolacu s-a lansat, vineri, într-un val de ironii la adresa temelor de campanie ale lui Călin Georgescu, în discursul susţinut la dezbaterea din Parlament a moţiunii de cenzură. El i-a acuzat pe semnatarii moţiunii de la AUR, SOS România şi POT că doctrina lor este şocul şi falsa evlavie şi s-a întrebat cum poţi să vorbeşti serios cu cei care au ca element central al planului lor ”apa, hrana şi energia”?! Facem autostrăzi pentru maşini, nu pentru cai, le-a mai spus premierul.
„Destrămarea lumii pe care o ştim este un fenomen global în plină desfăşurare, iar existenţa noastră într-o nouă realitate, total necunoscută, devine o posibilitate din ce în ce mai mare. De aceea, acest moment crucial a devenit şi pentru noi o chestiune personală, de ţară. Oamenii se uită la noi şi aşteaptă asumare şi responsabilitate. Astăzi, este un moment în care ne puteam hotărî pe ce drum vrem să mergem şi cum ne dorim să arate România în perioada următoare”, a spus Ciolacu de la tribuna Parlamentului.
El a precizat că în mod normal, o moţiune de cenzură este un bun prilej democratic atât pentru Guvern, cât şi pentru opoziţie, de a oferi răspunsuri la aceste întrebări.
„Din păcate, semnatarii moţiunii nu au înţeles nimic din lumea care se schimbă sub ochii noştri. Zero idei, zero soluţii, zero alternativă! Un text plin de minciuni şi atacuri la persoană. Niciun proiect pentru România! Şi nicio idee despre poziţionarea ţării în noul context internaţional. Moţiunea de cenzură este, în schimb, o poză din viitorul pe care aceste partide populiste îl vor pentru România. O ţară neguvernată, o ţară în ruine, decuplată de la fondurile europene şi incapabilă să mai plătească pensii şi salarii. O ţară care îşi alungă investitorii şi care este lăsată pradă populismului anarhic. O ţară slabă şi uşor de manevrat de duşmanii săi”, a subliniat premierul.
Potrivit lui Ciolacu, „adevărul e că semnatarii moţiunii vor doar să dărâme, dar nu vor să conducă”.
„Suveranismul lor se opreşte la frica de a-şi asuma lucruri clare pentru ţară. Ei vor ca România să nu mai aibă nici Preşedinte şi nici Guvern! Vor să facă din România un maidan! Ori a lăsa România în ruine în cel mai complicat moment este un act de trădare, nu de iubire de ţară! Şi avem datoria să stopăm acest lucru!”, a completat şeful Executivului.
El le-a transmis celor din Opoziţie că au transformat moţiunea „într-o şaradă politică”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Gunoi de coaliție . Împuțiții vor și cu usr la guvernare, disperații!
Nu, plusericii s-au oferit.
Era de așteptat. Pe mine nu mă miră. Gradul de tembelism în Grădina Maicii Domnului a ajuns pînă la Porțile Raiului. După trei decenii de jaf tot useleul să ajungă la guvernare… Dar uitați ce mai găsim pe Telegram: „Capitala… Citeşte mai mult »
Nu am inteles și nu voi înțelege acest partid USR……oameni de rahat….
Cei mai împuțiți din Europa sunt psd pnl udmr,niște gunoaie!
Usr ,doar niște popo amețiți care au lins și ei puțin ciolanul.