Expres

Parizer pentru copii, produs la BRAȘOV, retras de pe piață pentru posibila contaminare cu praf de metal

 

Parizerul pentru copii Martinel Mortadella, produs în fabrica Reinert de la Feldioara (județul Brașov)a fost retras de pe piaţă, pentru că ar putea fi contaminat cu metale, din cauza unei defecţiuni a maşinilor de producţie, a anunţat luni ANSVSA. „The Family Butchers retrage preventiv următoarele produse – nu există niciun pericol pentru sănătate: Martinel Mortadella 90 g, toate produsele existente cu termenul de valabilitate până la data de 05.07.2021 inclusiv; Martinel Mortadella din carne de pasare 90g, toate produsele existente cu termenul de valabilitate până la data de 01.07.2021 inclusiv. Clienţii care au cumpărat produse cu data de valabilitate menţionată le pot returna în magazinele lor de cumpărături cu restituirea preţului de cumpărare, chiar şi fără prezentarea bonului de casă”, a transmis autoritatea.
„Cerinţele de calitate pentru toate produsele salamuri pentru copii din sortimentul Martinel sunt extrem de stricte. Noi verificăm în mod regulat toate etapele de lucru din producţie. În cadrul controalelor noastre am constatat actualmente, că la câteva produse Martinel s-a ajuns la deprecieri. Astfel, nu putem exclude faptul că, datorită unei defecţiuni la maşini, au ajuns pe câteva produse cantităţi foarte mici de praf de metal. Evident, am dispus imediat verificarea de către experţi independenţi, care ne-au confirmat că nu există niciun pericol pentru sănătate. Totuşi, am decis din responsabilitate socială corporativă, să retragem preventiv produsele în cauză din comerţ şi să dăm consumatorilor posibilitatea unui schimb. Regretăm incidentul şi ne cerem scuze tuturor clientilor pentru neplăcerile create. Sperăm că dumneavoastră rămâneţi în continuare fani fideli ai mărcii Martinel şi vă dorim sa va bucurati in continuare de Martinel şi prietenii săi”, au transmis şi reprezentanţii fabricii Reinert de la Feldioara.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare