Expres

Parcări mai ieftine pentru brașoveni! Noile tarife votate pentru 2027

Brașovenii vor plăti taxe mai mici pentru parcările de reședință față de planul inițial al Primăriei. În urma unor amendamente depuse de PNL și AUR în ședința de plen de astăzi, tarifele care vor intra în vigoare din 2027 au fost „tăiate” semnificativ.

Planurile Municipalității pentru parcările de reședință au fost date peste cap în ultima ședință a Consiliului Local Brașov. Deși proiectul aflat pe ordinea de zi prevedea sume fixe destul de piperate, o alianță de moment între consilierii PNL și AUR a dus la adoptarea unor amendamente care reduc povara fiscală asupra posesorilor de autovehicule.

Taxa de reședință: Scădere de la 500 la 350 de lei

Cea mai importantă modificare vizează locurile de parcare nominale (cele atribuite direct). Dacă propunerea inițială stabilea un tarif unic de 500 de lei pe an, indiferent de zona fiscală a orașului, consilierii locali au decis ca prețul de pornire să fie de 350 de lei.

Această sumă reprezintă tariful de bază. În zonele aglomerate, unde există mai mulți solicitanți pentru același loc, prețul final poate crește în continuare prin licitație.

Ieftiniri și pentru parcările „la bordură” și motociclete

Nici posesorii de mașini care folosesc parcările nenominale (la bordură) și nici motocicliștii nu au fost uitați. Noile tarife aprobate astăzi sunt:

  • Autoturisme (parcare nenominală): 150 lei/an (față de 250 lei, cât era propunerea inițială).
  • Motociclete și mopede: 100 lei/an (față de 150 lei).

Când intră în vigoare noile tarife?

Deși noul Regulament de atribuire a fost aprobat astăzi, brașovenii trebuie să știe că aceste tarife nu se aplică imediat. Conform hotărârii, noile grile de prețuri vor deveni obligatorii începând cu data de 1 ianuarie 2027.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button