„Papercuts”, festivalul poeziei în pagină, la Brașov / Programul complet
„Papercuts”, festivalul poeziei în pagină, la Brașov / Programul complet
„Papercuts”- Festivalul poeziei în pagină va avea loc în perioada 18-19 octombrie 2024, între orele 16.00 și 21.00, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov și în Cafeneaua Tipografia și îi va avea ca invitați pe Svetlana Cârstean, Alex Ciorogar, Dan Coman, Mina Decu, Florin Dumitrescu și OBEAH, Emilian Galaicu-Păun, Mugur Grosu, Cristina Ispas, Claudiu Komartin, Mihók Tamás, Iulia Militaru, Dmitri Miticov, Florin Partene, Simona Popescu, George State și trupa Mezzin.
„Papercuts va fi un festival al poeziei ca meșteșug artistic, ca proces dublu, creativ și critic, individual, dar și plural, al poeziei editate, rescrise și revizuite, al poeziei care parcurge distanța de la dicteul minții la pagina de carte, acolo unde poate funcționa ca un mecanism complex de cuvinte și rânduri capabil să producă efect și emoție oricui și oriunde, la distanță de prezența persoanei care o scrie. Papercuts va aduce la Brașov voci poetice contemporane importante, consacrate sau emergente, dar și editori de poezie care au creat colecții de impact și de succes”, transmit organizatorii.
Vineri, 18 octombrie
16:00 – 16:50 Unde se află poezia? O discuție despre poezie ca proces artistic și editorial.
16:50 – 17:00 Pauză
17:00 – 17:20 Simona Popescu
17:20 – 17:40 George State
17:40 – 18:00 Cristina Ispas
18:00 – 18:10 Pauză
18:10 – 18:30 Claudiu Komartin
18:30 – 18:50 Emilian Galaicu-Păun
18:50 – 19:10 Dmitri Miticov
19:10 – 20:00 Pauză
20:00 – 21:00 Concert Mezzin la Tipografia
Sâmbătă, 19 octombrie
17:00 – 17:20 Alex Ciorogar
17:20 – 17:40 Iulia Militaru
17:40 – 18:00 Florin Partene
18:00 – 18:10 Pauză
18:10 – 18:30 Svetlana Cârstean
18:30 – 18:50 Dan Coman
18:50 – 19:00 Pauză
19:00 – 19:20 Mina Decu
19:20 – 19:40 Mihók Tamás
19:40 – 20:00 Florin Dumitrescu și OBEAH
20:00 – 20:30 Pauză
20:30 – 21:30 Performance Mugur Grosu la Tipografia
Programul festivalului mai include două ateliere de scriere creatoare și editare de poezie susținute de poeții și editorii Svetlana Cârstean și Claudiu Komartin pentru elevii Colegiului Național Dr. Ioan Meșotă, respectiv studenții Facultății de Litere.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.