Expres

Papa i-a transmis salutari lui Fidel Castro

  • logomytex.png
 

Presedintele cubanez Fidel Castro l-a primit la Havana pe cardinalul italian Tarcisio Bertone care i-a transmis salutari din parea papei Benedict al XVI-lea. „Cardinalul Bertone a ramas toata saptamana trecuta in Cuba si a plecat luni, dupa ce l-a intalnit pe presedintele Fidel Castro”, a declarat un functionar al bisericii. Invitat de eparhia de la Santa Clara, cardinalul Bertone a efectuat o vizita pastorala din 3 pana in 10 octombrie, a precizat functionarul.
In capitala, trimisul Vaticanului s-a intalnit cu omologul sau, cardinalul Jaime Ortega Alamino, arhiepiscop din Havana, dar si cu responsabilul pe probleme religioase al partidului comunist cubanez, Caridad Diego, ca si cu seful departamentului ideologic al comitetului central, Esteban Lazo, membru al biroului politic.
„La Santa Clara, prelatul a vizitat parohiile, comunitatile si s-a intalnit cu preotii”, a declarat functionarul.
Aceasta vizita intervine la putin timp dupa o polemica publica iscata intre biserica cubaneza si autoritati, in urma declaratiilor facute de ambasadorul cubanez la Vatican, Raul Roa, care a invinuit „anumiti episcopi cubanezi”, care, potrivit lui sunt „mult prea apropiati de emigrantii cubanezi din Miami”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google