Papa Francisc va vizita anul viitor mai multe oraşe din România
Papa Francisc va vizita anul viitor mai multe oraşe din România, iar Nunţiatura Apostolică va anunţa în curând care va fi perioada în care Sfântul Părinte va sosi în ţara noastră.
„Va fi o vizită în România, ştim că era plănuită pentru luna mai dar, având în vedere summitul din 9 mai, tocmai administraţia guvernamentală şi prezidenţială au spus că nu pot organiza două vizite într-un termen atât de apropiat. Ca urmare, la sfârşitul acestei luni urmează Nunţiatura Apostolică să ne informeze cum s-a restabilit vizita Pontifului Roman. Ce ştim este că nu va fi numai la Bucureşti, ci şi în alte oraşe importante din ţara noastră, dar nu este fixat programul”, a declarat PS Florentin Crihălmeanu.
Episcopul greco-catolic a participat la dezvelirea statuii Cardinalului Iuliu Hossu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.