Papa Francisc va fi înmormântat sâmbătă. Vaticanul a publicat primele imagini cu sicriul în care a fost depus Papa Francisc

Papa Francisc va fi înmormântat sâmbătă. Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă. Vaticanul a anunțat în această dimineaţă că funeraliile Papei Francisc se vor desfășura sâmbătă, începând cu ora 11.00 (ora României).
„Sâmbătă, 26 aprilie 2025, la ora 10.00, prima zi a novendiali, va fi celebrată în fața bazilicii Sfântul Petru slujba de înmormântare a pontifului roman Francisc, așa cum prevede ordo exsequiarum romani pontificis”, a transmis Sfântul Scaun.
La funeraliile Papei Francisc va participa şi președintele interimar al Romaniei, Ilie Bolojan, după cum a anunţat Administrația Prezidențială.
Papa Francisc va fi înmormântat sâmbătă. Vaticanul a publicat primele imagini cu sicriul în care a fost depus Papa Francisc
Tot astăzi, Vaticanul a publicat primele imagini cu sicriul în care a fost depus Papa Francisc.

Trupul neînsuflețit al Papei urmează să fie transferat începând de miercuri de la reşedinţa Santa Marta la bazilica Sfântul Petru, unde va fi expus credincioşilor, fără catafalc.

Conform dorinţei Papei Francisc, el va fi înmormântat în Bazilica Sfanta Maria Maggiore și nu la Vatican.
FOTO: X/ Vatican Report
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

