Expres

Papa Francisc critică tendinţa societăţii actuale de a idolatriza cariera, frumuseţea şi banii

 

Papa Francisc a criticat, astăzi, în cadrul audienţei generale, tendinţa lumii actuale de a idolatriza carierele profesionale, frumuseţea superficială sau banii, care fac din oameni nişte „sclavi”, informează EFE.

Suveranul pontif a arătat că fiinţa umană nu poate trăi fără să se raporteze la ceva, astfel încât lumea îi oferă, ceea el a denumit, „un supermarket al idolilor”, care pot fi obiecte, imagini, idei sau roluri jucate în societate.

„Idolii devin obiect de cult şi de ritualuri, iar pentru ei se sacrifică totul. În antichitate se ofereau sacrificii umane idolilor, acelaşi lucru se întâmplă şi acum”, a afirmat Papa Francisc.

Mai mult, aceştia înrobesc, promit fericirea, dar nu o oferă. „Ne fac să trăim în iluzie şi să fim înghiţiţi de un vortex autodistructiv, în aşteptarea unui deznodământ care nu vine niciodată”, a subliniat suveranul pontif, care i-a sfătuit pe credincioşi să se roage la Dumnezeu care „ne învaţă să trăim în realitatea de zi cu zi”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare