Expres

Până la paradă, Junii vă așteaptă la… plăcinte

Până la paradă, Junii vă așteaptă la… plăcinte

După Buna Vestire, când Junii Tineri au ieșit cu surla, și Florii, când toate cetele de Juni au participat la parastasul de pomenire a celor dragi ai lor „adormiţi”, Săptămâna Luminată concentrează suita de manifestări din Obiceiul Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovecheni. Au început din duminica pascală, în care au vestit Învierea Domnului la bisericile din Șchei, la troițele pe care le au în grijă, și a avut loc învestirea șerjilor (conducătorilor) Junilor Tineri. În Lunea Paștilor, Junii Tineri au colindat pe la casele fetelor nemăritate cu „strochitul“ (detalii aici).

Astăzi, în a treia zi de Paști, îi invită și pe brașoveni, și pe turiști la „Marțea cu plăcinte”. Acesta este un vechi obicei, care a fost reluat în ultimii ani. Pe vremuri, junii tineri urcau pe Coasta Prundului împreună cu familiile, unde, după horă și aruncarea buzdganului, se ospătau cu plăcinte cu brânză și cu fructe și beau din vinul oferit de vătaf. Acest obicei nu era o serbare câmpenească, ci mai curând o colectă de bani pentru „Ziua de Călări” din Duminica Tomii. Astfel, ora 16.30 – 17.00, Junii Tineri se vor aduna în Piața Unirii și vor juca hora, apoi vor împărţi plăcinte (contra cost), după care urca pe Coastă împreună cu muzicanții, pentru a juca iar hora junilor și a arunca buzduganul sus la Crucea de pe Coastă. Junii Tineri vor împărţi acolo plăcintele rămase, împreună cu vătaful.

Junii Tineri fac plăcinte, iar după-amiaza se strâng în Piața Unirii, unde le împart trecătorilor și colectează bani pentru evenimentele din această săptămână, în special pentru parada de duminică.

Următorul obicei al Junilor din Săptămâna Luminată are loc vineri, atunci când este Aruncarea în țol.

Evenimentele din Săptămâna Luminată culminează în Duminica Tomii, „Ziua de Călări” (cu ceva vreme în urmă, era în miercurea din Săptămâna Luminată), când Junii coboară în Cetate, îmbrăcaţi în cele mai frumoase costume şi defilează triumfal – cel mai spectaculos eveniment al Brașovului, după care se retrag la Pietrele lui Solomon, pentru o petrecere câmpenească.

Foto. Arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare