Pagubele provocate de Katrina, peste 125 de miliarde de dolari

Costul pagubelor provocate de uraganul Katrina va fi mai ridicat decat estimarile initiale, depasind 125 de miliarde de dolari, a apreciat compania americana Risk Management Solutions (RMS), specializata in gestionarea catastrofelor. RMS apreciase initial pierderile economice la peste 100 de miliarde de dolari.
Cel putin jumatate din aceasta suma va trebui alocata pentru remedierea pagubelor provocate de inundatii in reguinea New Orleans, se arata intr-un comunicat al companiei, care adauga insa ca „pomparea apei si evaluarea completa a avariilor structurale va dura luni de zile”.
Un reprezentant al departamentului din Louisiana pentru securitate interna declarase, miercuri, ca valoarea pagubelor va depasi cu siguranta 100 de miliarde de dolari. Congresul a deblocat pana in prezent ajutoare financiare in valoare de 62,3 de miliarde de dolari pentru sudul Statelor Unite, dar secretarul Trezoreriei, John Snow, a apreciat ca aceste fonduri vor fi suplimentate. Pierderile asigurate se cifreaza la 40 – 60 de miliarde de dolari, iar RMS a avertizat ca pierderile economice provocate de perturbarea activitatii firmelor sau de deplasarea locuitorilor vor depinde in mare masura de durata inundatiilor. „Este prima inundatie urbana care afecteaza o regiune atat de intinsa si atat de industrializata”, a declarat vicepresedintele RMS, Laurie Johnson.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




