Expres

Pădure de betoane sau dealuri verzi? Brașovenii sunt invitați să ia parte la decizie (video)

Pădure de betoane sau dealuri verzi? Brașovenii sunt invitați să fie parte în luarea deciziei privind modul în care se va construi pe dealurile Brașovului. Primăria organizează o dezbatere publică la care îi invită pe toți cei interesați de dezvoltarea armonioasă a orașului, pe consilierii locali, dar și pe cei care vor să proiecteze în aceste zone. Pentru a le prezenta soluțiile de reglementare a construcțiilor din aceste zone și pentru a le răspunde la întrebări.

Primăria Brașov organizează luni, 16 ianuarie, de la ora 18.00, la sala Patria și online, o nouă întâlnire publică. La aceasta sunt invitați brașovenii interesați de dezvoltarea urbanistică a orașului în acord cu cadrul natural al Brașovului, consilierii locali, dar și arhitecții sau urbaniștii care elaborează documente ce vizează construcțiile în zonele de dealuri. Se va discuta pe marginea proiectului de hotărâre conținând Reglementările juridice și tehnice cu privire la întocmirea documentațiilor de urbanism pentru construirea pe terenuri în pantă.


„Parte din comoara noastră, a tuturor, a brașovenilor”

Dealurile Brașovului sunt parte din patrimoniul natural, din comoara noastră, a tuturor, a brașovenilor. Tocmai de aceea, pentru a le proteja, am inițiat, împreună cu departamentele de urbanism din interiorul Primăriei, cu specialiști, urbaniști, arhitecți, membri ai Ordinului Arhitecților din România filiala Brașov, un set de reglementări tehnice și juridice privind construcțiile în pantă. În lunile septembrie și octombrie ale anului 2022, acest document a stat în consultare publică. Apoi, majoritatea din Consiliul Local s-a abținut de două ori, astfel că proiectul nu a fost adoptat.
Tocmai de aceea organizăm o dezbatere publică luni, 16 ianuarie, de la ora 18:00, la Sala Patria, la care îi invităm pe toți cetățenii cărora le pasă de dealurile Brașovului, pe consilierii locali care au nevoie de mai multe informații pentru a-și fundamenta decizia, pe arhitecți, pe urbaniști, pe specialiștii din oraș care elaborează proiecte pentru zonele vizate și pe orice alte persoane interesate. Vor participa alături de noi specialiști din domeniu, cum ar fi președintele OAR România, președintele OAR filiala Brașov, Harghita, Covasna, arhitectul șef al municipiului Timișoara, arhitectul șef al județului Cluj, precum și alți specialiști în domeniul urbanismului sau juriști”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.


Documentația trebuie să includă mai multe studii

Prin acest document se urmărește, în primul rând, accentuarea importanței etapei de analiză premergătoare demarării proiectelor de construire. Necesară pentru evaluarea cât mai obiectivă a intervențiilor viitoare și a gradului de integrare în specificul local. Sunt precizate clar criterii de analiză și evaluare pentru viitoarele investiții din „zonele sensibile”, dar și o metodologie de analiză.
La toate solicitările de certificat de urbanism pentru terenurile din această categorie se vor include, obligatoriu, și următoarele studii:
– studiul privind raportarea la factorii de risc natural
– studiul privind organizarea circulației și impactul traficului asupra zonei studiate
– studiul privind soluțiile de echipare edilitară și racord la rețelele edilitare centralizate ale localității (după caz)
– studiul de însorire
– studiul privind configurația terenului, granulația țesutului urban și conformarea clădirilor
studiul privind impactul vizual al propunerilor urbanistice

În acest fel, înainte de a emite un document de urbanism, municipalitatea va avea o imagine completă a impactului construcțiilor asupra orașului și comunității.

Articole asemănătoare

Minimum 50% din teren cu spații verzi

Totodată, regulamentul introduce o serie de indicatori de control, cum ar fi: limitarea unei ponderi maxime a terenului afectat de construcții și amenajări și a unei ponderi minime de teren păstrat în stare naturală; regula de calcul a înălțimii maxime a unei construcții; numărul de niveluri supraterane; reguli privind distanța între clădiri/ corpuri supraterane; gabaritul și conformarea volumetrică; spațiile plantate și împrejmuirile.
Conform propunerii de regulament, minimum 25% din suprafața de teren va rămâne în stare naturală, fără a fi afectată de construcții (clădiri, construcții supraterane și subterane), căi de comunicație/ alei interioare, împrejmuiri și amenajări (terasări, taluzări, terasamente aferente infrastructurii rutiere).
De asemenea, ponderea suprafeței de spații verzi va fi de minimum 50%. În calculul acestei ponderi se consideră cumulativ următoarele: ponderea suprafeței de teren păstrate în stare naturală, minimum 25%, și ponderea spațiilor verzi amenajate (taluzări/ terasări amenajate ca suprafețe verzi), care va fi de minimum 25% din suprafața parcelei.


Fără etaje ascunse

Și în ce privește înălțimea clădirilor, documentul clarifică modul de calcul al nivelurilor, astfel încât să nu mai existe situații în care dintr-o latură numărul de niveluri este de P+2, iar din partea opusă să fie P+5, diferența fiind până acum încadrată ca „nivel subteran“. Conform noului regulament, se consideră nivel suprateran orice nivel care are cel puțin o fațadă vizibilă pe cel puțin jumătate din suprafața acesteia. În același timp, se interzice reducerea vizibilității fațadei unui nivel prin amenajări ulterioare care nu urmăresc configurația terenului natural, cu scopul încadrării acestuia ca nivel subteran.
O altă prevedere importantă este cea care vizează locuințele colective. Pentru a se evita situațiile în care pe aceste terenuri se construiesc ansambluri de blocuri cu multe niveluri, numărul maxim de apartamente dintr-o clădire este limitat la maxim șase.

Proiectul de hotărâre a fost propus în două ședințe de Consiliu Local, dar nu a fost aprobat. Majoritatea consilierilor s-au abținut, astfel că documentul nu a întrunit numărul necesar de voturi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
1 an în urmă

Dealuri verzi, desigur! Iar la dezbatere sa participe brasovenii adevarati, nu viniturile sholdovite si holtenesti pripasite pe aici si puse pe distrus orasul. Ca daca la ei in judete nu au fost in stare sa faca nimic bun, sa nu… Citeşte mai mult »

Raoke
Răspunde la  Willy
1 an în urmă

Taragot, deci e clar: tu nu ai ce cauta acolo!
P.S. Cate doze ti-ai bagat in vene? Botnite tot cate trei, deodata, pui pe rat?

1 an în urmă

[…] Consilierii locali PNL Brașov fac afirmația în ziua în care Primăria Brașov organizează o dezbatere publică pe această temă. La care au fost invitați toți cei interesați de dezvoltarea armonioasă a orașului, […]

Back to top button