Expres

Pacientul care se internează într-un spital privat tot plătește în plus, dar sub alt nume

 

Ordonanța de Urgență care prevede introducerea contribuției personale pentru serviciile medicale private a fost adoptată în ședința de Guvern de joi. Contribuția personală pentru internarea în spitale private intră în vigoare de la 1 iulie, iar cea pentru consultații în cabinetul medicului în regim ambulatoriu și cea pentru analize și investigații medicale (paraclinice) ar urma să intre în vigoare anul viitor, mai exact la 60 de zile de la adoptarea bugetului de stat pe anul 2022.

Principalele noutăți aduse de introducerea contribuției personale, explicate pas cu pas de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Adrian Gheorghe, într-o conferință de presă la finalul ședinței de Guvern:

  • Vorbim despre contribuție personală și nu despre coplată. Contribuția personală reprezintă diferența dintre tariful decontat din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate pentru rezolvarea unui caz și tariful perceput de un furnizor de servicii medicale private pentru rezolvarea acelui caz.
  • Și în acest moment, o persoană care este asigurată în sistemul asigurărilor din România se poate trata la privat, dacă privatul este în contract cu casele de asigurări de sănătate. Contribuția personală nu aduce o noutate în acest plan, acest lucru este posibil și astăzi.
  • Ce nu este posibil astăzi, dar această măsură va face posibil, acoperă un spectru mai larg. Ce nu este posibil astăzi este ca furnizorul privat să perceapă sume în plus față de ceea ce decontează CNAS din FNUASS pentru rezolvarea cazului. Asta nu înseamnă că nu se percep, pe căi legale, alte sume de către furnizorul privat, într-un fel justificat, deoarece tarifele decontate din Fond nu acoperă costurile reale. Însă există în acest moment o zonă gri, pe care au admis-o public inclusiv furnizorii privați, privind modul în care se percep aceste sume, în mod legal, care să acopere diferența dintre ce acoperă Fondul și costul real al serviciului oferit de furnizorul privat. Asta se întâmplă acum.
  • Ce aduce cu adevărat nou măsura contribuției personale, de la 1 iulie, este transparență: mai exact, există un deviz estimativ, care are un format standard, pe care furnizorul privat va trebui să i-l ofere oricărui asigurat care va veni să se trateze și să detalieze foarte clar începând cu cât acoperă FNUASS și ce sume se percep în plus de către furnizorul privat, pe categorii de cheltuieli: medicamente, materiale sanitare, hrană, resursa umană și așa mai departe, astfel încât asiguratul va avea o imagine completă înainte de a lua decizia dacă să aleagă această opțiune sau nu va avea toate informațiile – cât decontează Casa și cât percepe spitalul privat în plus.
  • Acest deviz estimativ va fi valabil 5 zile lucrătoare, timp în care pacientul se poate gândi, poate căuta alte oferte și poate lua decizia, în funcție de contextul său.
  • Odată ce pacientul ia o decizie, nu poate merge mai departe decât dacă își oferă consimțământul scris că merge mai departe și alege oferta.
  • În plus, de câte ori, pe parcursul internării, devizul estimativ inițial se modifică – pot apărea complicații, situații medicale neprevăzute – pacientul sau aparținătorul acestuia trebuie să își ofere de fiecare dată consimțământul scris, iar la final se oferă un decont care, din nou, prezintă detaliat cât a suportat CNAS și ce percepe în plus furnizorul privat, pe categorii de cheltuieli.
  • Aceste măsuri aduc o mult mai mare transparență și ajută asiguratul care ia în considerare să se trateze la privat să aibă mai multă informație, astfel încât să ia cea mai bună decizie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button