Expres

Opt persoane au fost sancționate după ce au cules flori de tei în municipiul Brașov

Opt persoane au fost sancționate aseară, după ce au cules flori de tei în municipiul Brașov. Cele opt persoane s-au gândit să facă rost de flori de tei din zona parcului Tractorul, dar au avut ghinionul să fie reclamați.

„În cursul serii zilei de 24 iunie 2025, polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Brașov au identificat mai multe persoane care tăiau/rupeau crengi din arborii de tei aflați pe domeniul public, crengi ce erau ulterior depozitate pe domeniul public pentru culegerea florilor de tei.

În urma verificărilor efectuate, au fost identificate și sancționate contravențional un număr de opt persoane, fiind întocmite opt procese-verbale în conformitate cu prevederile legale privind protecția mediului și menținerea ordinii și curățeniei pe domeniul public.

Poliția Locală Brașov atrage atenția asupra obligației tuturor cetățenilor de a respecta normele de conviețuire socială și de a proteja spațiile verzi și arborii ornamentali care contribuie la calitatea mediului urban.

Reamintim că deteriorarea sau distrugerea spațiilor verzi, arborilor sau altor elemente de pe domeniul public constituie contravenție și se sancționează conform legislației în vigoare”, a transmis Poliția Locală Brașov, care a intervenit în urma unor sesizări.

Mulțumim cetățenilor care sprijină activ demersurile autorităților locale prin sesizări și implicare civică”, au transmis polițiștii locali.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button