Operator economic din zona Gemenii din Brașov, amendat cu 15.000 de lei și închis
Operator economic din zona Gemenii din Brașov, amendat cu 15.000 de lei și închis…
„La data de 23 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov împreună cu lucratori din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brașov, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în zona Gemenii din Municipiul Brașov.
În cadrul activității au fost verificați și agenți economici, în urma cărora un operator economic a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 15.000 de lei, dar și oprirea definitivă a activității, având în vederea necesitatea prezentării unor documente privind eliminarea din circuitul consumului uman a 25 kg alimente, în valoare de circa 3.000 de lei”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
Alte 4 sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiști pentru încălcări ale regimului rutier.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.