Om de afaceri găsit mort în maşină
UPDATE: Familia Șeicaru dorește să mulțumească tuturor celor care în aceste zile grele și-au oferit sprijinul pentru a-l găsi pe cel care a fost părintele, bunicul, soțul, fratele și omul Dumitru Șeicaru.
„În numele familiei mele, doresc să mulțumesc tuturor prietenilor care mi-au stat alături în aceste zile, autorităților care au depus toate eforturile în acest caz, oamenilor care ne-au pus la dispoziție filmările de pe camerele de luat vederi, apropiaților și tuturor celor care au avut un gând de îmbărbătare pentru familia mea. Din păcate pentru tatăl meu timpul s-a oprit în loc vineri, 22 aprilie 2022. Dumnezeu să-l odihnească în pace!“.
…………………………………….
UPDATE: Din primele date, se pare ca lui Dumitru Șeicaru i s-ar fi făcut rău la volan, concluzie susținută de faptul că nu a existat nicio urmă de frânare la ieșirea de pe partea carosabilă.
………………………..
Un om de afaceri din Reşiţa, în vârstă de 64 de ani, a fost găsit în această după-amiază mort în propria maşină, într-o râpă dintr-o zonă cu multe serpentine, scrie expressdebanat.ro.
Dumitru Şeicaru, proprietar al unui restaurant, al unei brutării şi al unui magazin de panificaţie din oraş a plecat de acasă, vineri, 22 aprilie, în jurul orei 10.00, iar de atunci, nimeni nu a mai avut nicio informație despre acesta și fusese dat dispărut de familie. Se pare că Dumitru Șeicaru ar fi fost implicat într-un accident de circulație. Venea cu mașina dinspre Anina, iar la un moment dat, în curbă, fix într-o porțiune fără parapet, a pierdut controlul volanului, iar mașina a zburat câțiva metri în râpă, conform sursei citate.
În prezent, polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele decesului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.