Expres

Oficial. Zi de doliu național în România

Oficial. Zi de doliu național în România

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că sâmbătă va fi zi de doliu naţional în România în memoria Sanctităţii Sale Papa Francisc.
Aprobăm o zi de doliu naţional în România în memoria Sanctităţii Sale Papa Francisc, sâmbătă, pe 26 aprilie, chiar în ziua funeraliilor de la Vatican. Este o decizie ce arată respectul profund pentru deschiderea sa totală şi căldura arătată permanent românilor. Ca orice creştin am simţit că prezenţa sa a fost o binecuvântare pentru întreaga umanitate”, a precizat premierul la începutul şedinţei de Guvern, conform Agerpres.

Marcel Ciolacu a transmis, joi dimineaţa, un mesaj în cartea de condoleanţe deschisă la Nunţiatura Apostolică în România în memoria Suveranului Pontif Francisc. El a anunţat că va fi prezent la funeraliile Suveranului Pontif.

Funeraliile Papei Francisc, care a murit luni, la vârsta de 88 de ani, vor avea loc sâmbătă dimineaţa, în Piaţa Sfântul Petru, unde sunt aşteptaţi să sosească sute de mii de credincioşi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button