Expres

Ocupatie – O batrana vrea resturi textile ca sa tricoteze

  • logomytex.png
 

Femeia nu se mai poate deplasa, din cauza unei boli grave
La 76 de ani, Elena Gheorghiu sufera de o boala necrutatoare: tromboza. Pentru ca nu se poate deplasa, este nevoita sa apeleze la ajutorul sotului, bolnav la randul lui. Cat e ziua de lunga femeia isi umple timpul tricotand sau gatind. S-a nascut in Intorsura Buzaului, intr-o familie de oameni modesti. De mica a invatat sa tricoteze. „Mama tesea, iar eu crosetam ciorapi si pulovere”, isi aminteste tanti Elena. A lucrat timp de 10 ani, ca infirmiera la un spital din Barlad. Spune ca a avut o viata fericita. Acum 10 ani, insa, o boala necrutatoare i-a „atacat” picioarele. De atunci, se deplaseaza cu ajutorul carjelor. „Am fost la un medic acum vreo doi ani si mi-a spus ca operatia costa 10 milioane de lei pentru un picior. La pensia mea de un milion jumate, cu banii astia mananc un an”, ne-a marturisit batrana. Cat e ziua de lunga, tanti Elena isi umple timpul tricotand sau citind. Seara ii place sa se uite la telenovele, dar nu ii plac reclamele. Pentru a mai scoate un ban, batrana s-a gandit ca ar putea sa lucreze acasa pentru o firma de tricotaje. Asa ca a apelat la doua firme din Brasov si Ghimbav si i s-a promis ca cineva o va contacta, insa, nici pana in ziua de azi nu a primit nici un raspuns. Mai mult. Cand a incercat sa ia legatura cu reprezentantii unei firme i s-a vorbit foarte urat. Singurul lucru pe care-l doreste femeia este ca sa i se puna la dispozitie resturi de materiale cu care sa tricoteze. Singurul ajutor pentru tanti Elena sunt barbatul si o nepoata. „Nu pot sa merg decat pana in bucatarie. Mosul se duce la cumparaturi cat mai poate. Am o nepotica in clasa a VIII-a, care vine si ne mai ajuta la curatenie. Mi-ar placea sa pot gasi o femeie care sa ma ajute de doua ori pe saptamana. Am sunat si la Prefectura si le-am spus problema mea. Mi s-a promis ca vor trimite pe cineva de la asistenta sociala, dar nu a venit nimeni. Tot ce-mi doresc de la viata este sa am sanatate si sa pot tricota in continuare”, conchide tanti Elena.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google