Expres

#OamenidinUBER: Lucian, șofer asistent medical de urgențe

 

Lucian are 38 de ani și locuiește în București, orașul în care s-a născut. Este şofer asistent medical de urgenţe, o meserie grea, în care vede multe, dar pe care o iubește: „Îmi iubesc meseria pentru că îmi oferă posibilitatea de a ajuta oamenii în momentele cele mai grele. Sentimentul pe care îl am atunci când misiunea este încununată de succes şi mulţumirea din ochii celor pe care îi ajut sunt de nepreţuit”, spune el.

Atunci când nu salvează vieți, Lucian conduce de plăcere. Este și şofer partener UBER de patru luni, timp în care a condus sute de oameni la destinație. “Este o experienţă aparte, unde ai bucuria de a cunoaşte oameni şi de a auzi poveşti noi”.

Lucian îşi doreşte întodeauna să ajute, cât de puțin, şi să lase o amprentă pozitivă asupra oamenilor. Îşi aminteşte, amuzat, cum le-a oferit o sticlă de apă unor pasageri din Anglia: „termometrul arăta 45 de grade, iar eu le-am oferit o apă rece din geanta termoizolantă pe care o aveam în maşină. Au rămas foarte plăcut impresionaţi, pur şi simplu le era aproape imposibil să creadă. Mă tot întrebau dacă i-am confundat cu niște vedete”.

În timpul unei alte curse Uber, Lucian a făcut pe ghidul turistic pentru două pasagere din Paris: „au postat o poză cu mine pe Facebook. Am devenit şi prieteni. Sunt mândru că am câștigat două prietene care NU au plecat din România cu un gust amar și care au promis că se vor mai întoarce”.

L-am mai întrebat pe Lucian ce îl motivează cel mai mult, de unde vine energia care îl ajută ca, pe lângă misiunile de salvare, să mai fie și partener UBER. „M-am simțit şi mă simt în continuare mândru că pot ajuta oameni. Simplu”.

La fel ca Lucian sunt mulți alți șoferi parteneri UBER, oameni foarte diferiți: părinți, bunici, studenți, antreprenori, artiști, sportivi – fiecare dintre ei are o poveste și un motiv pentru care alege să conducă pe platforma UBER. Iar povestea lor poate fi și povestea ta: cu UBER conduci când vrei, în funcție de programul tău, și câștigi venituri suplimentare pentru a-ți finanța pasiunile sau a-ți îndeplini obiectivele. Înscrie-te și tu ca șofer partener UBER ca să faci parte din comunitatea oamenilor care pun orașele în mișcare!

Despre UBER

Misiunea UBER este să facă transportul în mediul urban la fel de accesibil ca apa curentă – peste tot, pentru toata lumea. Compania UBER a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii, cu scopul a rezolva o problema simplă – cum poți comanda o cursă la atingerea unui buton. Opt ani și câteva miliarde de curse mai tarziu, UBER își propune să rezolve o provocare și mai mare: reducerea poluării și a aglomerației urbane, aducând mai mulți oameni în mai puține mașini. Din februarie 2015, UBER este şi în România, în Bucureşti și, din 2016 și la Cluj, Brașov și Timișoara.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button