Expres

O zi de vineri mai specială

O zi de vineri mai specială

Această zi de vineri, de dinaintea Bobotezei, este una mai specială, fiind prima aliturgică din 2025. La fel a fost în 2020.
Zilele aliturgice sunt cele în care nu este oficiată în Biserici slujba Sfintei Liturghii, în care se face meditaţie profundă, sunt zile de rugăciune şi de bucurie spirituală, când se fac slujbele Ceasurilor și Vecernia. Pe parcursul anului, zile aliturgice sunt Vinerea Patimilor, luni și marți din prima săptămână a Postului Paștelui, miercuri și vineri din Săptămâna Brânzei, vinerea dinaintea Crăciunului și cea de dinaintea Bobotezei, când aceste praznice cad duminică sau lunea, cum este acum.
Însă, spre deosebire de cele mai multe dintre celelalte zile aliturgice, care sunt însoțite de ajunare (post negru), astăzi este zi de harți, de dezlegare la orice fel de mâncare.
Conform calendarului ortodox, în această zi mai are loc şi pomenirea prorocului Maleahi, a Sf. Mucenic Gordie, a Sf. Mucenic Tit, Episcopul Tomisului, a Cuviosului Petru Stegarul, a unor sfinţi mucenici: o maică împreună cu cei doi fii ai ei, care în foc s-au săvârşit, și a Sfintei Cuvioase Genoveva, ocrotitoarea Parisului, descoperirea moaștelor Sf. Efrem cel Nou.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button