O tânără din BRAȘOV, dată exemplu de Institutul Medico-Militar
O tânără din Brașov este dată exemplu ca profil de student de către Institutul Medico-Militar din București. Maria Suciu este studentă în anul al II-lea la institut, fiind absolventă a Colegiului Național „Andrei Șaguna” din Brașov.
„Am ales haina militară nu doar din dragostea de țară pe care am dobândit-o din familie, ci și în urma voluntariatului în cadrul ISU Brașov. Pe parcursul liceului, determinarea mea a fost orientată într-o singură direcție: școala. Cu cât eram mai hotărâtă că vreau să urmez o carieră în medicină, am căutat să particip la acțiuni de voluntariat în acest domeniu, pentru a-mi testa limitele și capacitatea. În acest sens, mi-am ales-o drept model pe iubita Regină a României, al cărei nume sunt onorată să îl port.
Şi m-am implicat, atât de mult, încât am ajuns să îmi compar parcursul vieții, cu drumul unui pacient până la spital: întâi, acestuia i se acordă primul ajutor de către oamenii binevoitori din jur. Drumul a început la Crucea Roșie, unde am învățat de la profesionişti, oameni minunați ce este și cum se acordă Primul Ajutor de bază.
Apoi, sosește Ambulanța, pentru a stabiliza pacientul și a-l transporta în siguranță la spital. Acesta a fost și următorul meu pas: SMURD-ul. În cadrul ISU Brașov, am întâlnit oameni de calitate, care m-au îndrumat și susținut încă de la începutul activității de voluntar. Îi sunt recunoscătoare d-lui plutonier adjutant principal Tudose, pentru că m-a ținut alături de el la fiecare intervenție, arătându-mi cu multă răbdare și dedicare, manevrele de prim ajutor”, a povestit brașoveanca, pentru pagina de Facebook a Institutului Medico-Militar.
După cum a mărturisit, visul ei de a ajunge medic începe să ia contur, primul pas, admiterea, fiind finalizat cu succes.
„În ultimii 4 ani, am învățat să am mintea și inima deschise la ce se petrece în jur, iar de acum sunt hotărâtă să dau tot ce pot pentru a promova examenele și pentru a servi în slujba oamenilor și a țării, cu mândrie şi respect, în uniforma militară”, a adăugat tânăra.
Institutul Medico-Militar este instituția militară de învățământ superior, subordonată Ministerului Apărării Naționale prin Direcția Medicală, având sediul în municipiul București și o secție în municipiul Târgu Mureș. Institutul Medico-Militar asigură pregătirea medico-militară a studenților militari de la facultățile de medicină, medicină dentară și farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București și a Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, pentru Ministerul Apărării Naționale, precum și pentru alți beneficiari interni (din sistemul de siguranță națională, ordine publică și justiție) și externi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.