Expres

O propunere cu cântec…

  • logomytex.png
 

Relatam de curând faptul că surse din mediul politic susțin că pentru funcția de director adjunct al Inspectoratului Teritorial Silvic și de Vânătoare (ITRSV) Brașov a fost propus un actual angajat cu „probleme” al instituției, respectiv Attila Kiss. Acesta este fiul primarului din comuna Zagon (județul Covasna), localitate care are un ocol silvic privat.
Pădurile au fost gestionate, „întâmplător”, chiar de Attila Kiss. Maniera în care acesta și-a făcut treaba i-a adus o serie de plângeri penale, formulate de comisarii Gărzii Financiare și de inspectorii Direcției Generale a Finanțelor Publice din Covasna. Constatările autorităților competente au fost că prejudiciile, rezultate din vânzări fictive și utilizarea fără acte a unor combustibili la firma condusă de Attila Kiss, se cifrează la peste 2 miliarde de lei vechi. Mai mult, la ocolul silvic menționat s-a deplasat și o echipă de control a Autorității Naționale de Control și Corpul de Control al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale de la acea vreme, constatările fiind aceleași ca și ale Gărzii Financiare și DGFP.
    (C.D.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google