Expres

O pacientă de la Spitalul Obregia şi-a dat foc

O pacientă de la Spitalul Obregia şi-a dat foc. Femeia, în vârstă de 50 de ani, a fost transportată de urgență pentru acordarea de îngrijiri suplimentare, după ce și-a dat foc, miercuri, la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia” din Capitală, unde era internată, relatează Agerpres.
„Secţia 15 Poliţie a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană s-ar fi autoincendiat, în timp ce se afla în incinta unei unităţi medicale din Sectorul 4. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificată o femeie, în vârstă de 50 de ani”, a transmis Poliţia Capitalei.
Echipajul de prim-ajutor aflat la faţa locului i-a acordat femeii primele îngrijiri medicale, aceasta fiind transportată la o unitate spitalicească, pentru acordarea de îngrijiri suplimentare.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare