O pacientă a murit într-un lift blocat
O pacientă a murit într-un lift blocat. O femeie de 81 de ai a murit blocată în liftul Spitalului Județean Slatina. Femeia a murit sâmbătă, dar cazul a ajuns în atenția poliției abia luni. Poliția a deschis o anchetă în acest caz.
„La data de 18 decembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin adresă, de către Spitalul Județean de Urgență Slatina cu privire la faptul că, la data de 16 decembrie, în jurul orei 08:05, o femeie de 81 de ani, din județul Olt, care se afla internată la unitatea spitalicească, ar fi decedat într-unul din lifturile spitalului, care s-ar fi blocat.
În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a fi întocmite acte procedurale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis Poliția Olt.
„E vorba de o pacientă de 81 de ani care a fost internată în cadrul spitalului în urmă cu aproximativ o lună. Inițial, pacienta a fost internată în secția de Medicină Internă. Este vorba de pacientă cu multiple comorbidități. Pe parcursul internării a început să apară simptomatologie specifică de Neurologie, fapt pentru care a fost transferată la Neurologie pentru continuare investigațiilor și tratament de specialitate.
În jurul dimineții, la ora 7:00, medicul de gardă când a evaluat pacienții de pe secție, a constatat că starea generală se deteriorase și a considerat că este nevoie de Terapie Intensivă, pentru care a luat legătura cu medicul de gardă de la Terapie Intensivă care a făcut toate pregătirile necesare pentru transferul unui pacient grav.
Pacienta a fost însoțită de către un asistent, medicul de gardă și două infirmiere. Într-adevăr, în momentul când s-a acționat liftul pentru a coborî, liftul s-a blocat imediat între etajul patru și cinci”, a explicat Dr. Florin Popa, director medical al SJU Slatina.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.