Mamă de 29 de ani, fără mâini și picioare
Mamă de 29 de ani, fără mâini și picioare. Krysten Pacheco, mamă a doi copii, și-a pierdut atât mâinile, cât și picioarele. Femeia de 29 de ani a suferit o infecție de la cezariană, în octombrie. Tocmai își întâmpinase fiica, Amelia, și fusese externată de la spitalul unde a născut. în Pleasanton, Texas, când a început să se simtă rău, potrivit DailyMail.
La câteva zile după, a fost transportată cu avionul la un spital din San Antonio. Aici medicii i-au spus că a intrat în șoc septic. Ea a petrecut două săptămâni la terapie intensivă respirând printr-un tub, apoi i s-a spus înainte de Ziua Recunoștinței că circulația slabă a sângelui la mâini și picioare i-a provocat atât de multe daune încât toate trebuiau amputate.
„Mâinile și picioarele mele erau negre. Arătam ca o persoană care a suferit degerături”, a spus femeia. Echipa medicală „a încercat să facă tot ce a putut pentru a evita amputarea”, a declarat Krysten.
Dublă amputație
După ce a suferit dubla amputație, suferința a continuat. Femeia a trebuit să fie supusă la mai multe operații, pentru a repara pielea deteriorată.
A petrecut apoi următoarele două luni în spital. Krysten a primit în sfârșit permisiunea să meargă acasă pe 11 februarie, la patru luni de când a născut.
Mamă de 29 de ani, fără mâini și picioare. Acum, are grijă atât de fiica ei, cât și de fiul ei de doi ani. După o lungă perioadă de recuperare, va putea primi proteze. Femeia a spus că este încântată să recupereze timpul pierdut cu fiica ei.
„Unul dintre lucrurile care îmi frânge inima și cu care încă mă lupt este acea vinovăție de a nu putea fi cu copilul meu în fiecare zi, în primele trei luni din viață. Dar acum sunt acasă și suntem din nou o mică familie”, a spus Krysten.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Treburile astea cu dezmembrai nu pot fi explicate decat de catre ANAListul in coprocultura barbughe, slugoi latrator putinist. El e mare specialist in luat proba de coprocultura cu lingurita si aranjat analiza pana iese pe gustul sau. Stand by.