Expres

O grădiniță din BRAȘOV produce și chiar vinde energie electrică

  • IMG-20211213-WA0004_293318.jpg
 

Grădinița cu program prelungit nr. 34, de pe str. Turnului nr. 2 din Brașov, a devenit prima unitate școlară din oraș care nu doar consumă energie din rețeaua electrică, ci și produce și livrează energie din surse regenerabile.

În cadrul parteneriatului dintre Municipalitate și Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România – PATRES, au fost finalizate lucrările de instalare a sistemului de panouri fotovoltaice, montat pe acoperișul grădiniței, care transformă această unitate de învățământ într-un prosumator (persoane fizice sau juridice care produc pentru consumul propriu și injectează surplusul în rețea, contra cost, pe baza unui contract de vânzare-cumpărare cu furnizorul lor de energie electrică).

Sistemul cuprinde 16 panouri fotovoltaice 375 Wp fiecare, total instalat 6 kWp; structură de susținere; un invertor 5 kW; smart meter, protecții și tablou conexiuni. Costul total al investiției este de 32.000 lei.

„Brașovul continuă să implementeze proiectele de investiții care au ca scop tranziția către un oraș prietenos cu mediul. Dacă săptămâna trecută anunțam faptul că toată energia electrică pe care o vom consuma în clădirile publice aparținând municipalității și în iluminatul public este regenerabilă, astăzi venim cu o nouă veste bună pentru brașoveni: avem prima grădiniță prosumatoare, adică unitatea de învățământ își produce, în mare măsură, energia electrică, iar în perioadele de vârf, vinde surplusul către furnizorul de energie, în cazul nostru Electrica Furnizare. Este primul proiect finalizat, cu sprijinul PATRES. Urmează Colegiul Național Ioan Meșotă, cu fonduri de la bugetul local, unde vom instala un sistem cu putere și mai mare, care să facă față nevoilor acestei unități de învățământ, dar care să poată vinde și o cantitate mai mare în perioadele de vară. În funcție de rezultatele obținute, ne propunem să extindem acest program și la alte unități de învățământ, astfel încât să consumăm energie regenerabilă, dar să și reducem costurile. Le mulțumim partenerilor noștri de la Asociația PATRES pentru susținere și ne dorim ca parteneriatul să continue”, a declarat Allen Coliban, primarul Brașovului.

„Implementarea acestui proiect pilot este dovada că și o municipalitate, școală, grădiniță, poate deveni prosumator și să producă energie verde pentru propriul consum, excesul fiind livrat în rețea, contribuind astfel la reducerea emisiilor de CO2. Sistemul de panouri fotovoltaice instalat va produce aproximativ 6.6 MWh anual, procentul de autoconsum fiind de peste 70%, și va ajuta la reducerea cheltuielilor anuale cu energia cu peste 20%”, a precizat Martin Moise, prim vicepreședinte al PATRES.

În luna septembrie, în cadrul FOV, primarul Allen Coliban a semnat Convenția Primarilor, prin care Brașovul s-a angajat să reducă, până în 2030, cu 55% emisiile de dioxid de carbon, iar până în 2050 să atingă neutralitatea climatică. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button