O fundație din BRAȘOV a cumpărat peste 100 ha defrișate, doar ca să le reîmpădurească
Fundaţia „Conservation Carpathia” din Braşov, renumită pentru multele acţiuni ecologiste derulate în ultimii ani, a demarat un proiect unicat deocamdată, scrie ziarulargesul.ro.
Fundația a cumpărat 106 hectare de teren grav afectate de defrişările ilegale, pe Valea Vâlsanului, în Argeş, transformându-le în cel mai mare proiect privat de reconstrucţie ecologică din România.
„Acest lucru presupune monitorizarea lotului și a gradului de regenerare, analiza speciilor existente, consultarea arhivelor pentru a vedea care a fost compoziția naturală a pădurii în trecut, evaluarea gradului de eroziune (șanțurile făcute de tractoarele care au scos lemnul se transformă, de cele mai multe ori, în ravene de 2-3 metri adâncime) și centralizarea unui necesar pentru refacerea acelui lot. Parcela a fost tăiată ilegal acum 12 ani, iar regenerarea naturală a fost puțină, din cauza suprafeței mari tăiate abuziv, a pășunatului și a altitudinii mari (1.600 m). Doar 15 ha din cele 106 au fost reconstruite, pe vremea foștilor proprietari. Sunt multe zone tăiate abuziv în perioada 2005 – 2010. Aceste loturi nu au nicio șansă, dacă nu facem ceva”, au transmis membrii „Conservation Carpathia” Brașov.
Publicația argeșeană a precizat că acest proiect este unic în România, datorită filosofiei prea puțin întâlnite în țara noastră: non-intervenția. Pădurile cumpărate reprezintă patrimoniul organizației românești și intră într-un proces de conservare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.