Expres

O doctoriță a murit la coadă la taxe și impozite

O doctoriță a murit la coadă la taxe și impozite. O doctoriţă de la ambulatoriul Spitalului Judeţean Botoşani a murit marţi, după ce i s-a făcut rău, în timp ce stătea la coadă la Taxe şi Impozite.

La un moment dat, i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit în faţa celorlalţi oameni aflaţi la coadă.  Imediat, lumea a sunat la 112, femeia abia mai putând respira. La scurt timp, un echipaj cu medic de la Serviciul Județean de Ambulanţă a ajuns la faţa locului. 

Pentru că starea femeii era foarte gravă, având semnele unui infarct, cadrele medicale au început manevrele de resuscitare încă de la faţa locului. 

După câteva minute, femeia şi-a recăpătat cunoştinţa, fiind pusă pe targă şi dusă imediat la Urgențe. 

Din păcate, starea ei s-a agravat din nou, cel mai probabil inima cedând din nou. Medicii au continuat manevrele e resuscitare, însă din păcate fără niciun rezultat.

Medicul Elena Stână (75 de ani) era pensionară, dar activa în cadrul Ambulatoriului, în baza unui contract de prestări servicii, după ce zeci de ani activitate în secţia de neurologie a Spitalului Judeţean.

O doctoriță a murit la coadă la taxe și impozite. În luna decembrie a anului trecut, soțul său, tot medic de profesie, a fost găsit fără suflare în apartamentul unde locuia, relatează Adevărul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button