Expres

O BRAŞOVEANCĂ laureată la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială

 

A treia ediţie Gala Națională a Excelenței în Asistența Socială şi-a desemnat luni seară laureaţii. Au fost premiați asistenții sociali și personalitățile care susțin asistența socială. Petruța Anania (foto, stânga), asistent social la Fundaţia Hospice Casa Speranţei Braşov, a primit premiul de excelență în asistența socială din domeniul sănătății.

Seara de Gală a avut loc la Ateneul Român în prezența a numeroase personalități din mediul instituțional și neguvernamental. Gazda evenimentului a fost Andreea Marin care este alături de Gală Națională a Excelenței în Asistență Socială încă de la prima ediție. Alexandru Tomescu a încântat audiența cu acordurile viorii Stradivarius. Daniela Nane a oferit un moment artistic emoționant, recitând poezia „Ştergarul” de Costache Ioanid, iar formația „Proconsul” a încheiat seara într-un recital de excepție.

În cadrul Galei, organizate de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR) a avut loc și lansarea în avanpremieră a cărții „Asistenta Socială: o chemare, o misiune, un destin”. Cartea realizată sub formă de album de artă conține istoriile de viața a 30 de asistenți sociali care au reușit în plan profesional și personal, profesioniști ce demonstrează în orice moment că se poate atinge excelența și în asistența socială.

Câștigătorii Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială ediția 2016 sunt:

Premiul Asistentul Social al anului 2015: Gârleanu Alina (Vrancea)

Premiul pentru asistentul social din domeniul protecției copilului: Savin Ștefania (Vaslui)

Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilități: Stan Bogdan Ionuț (Vaslui)

Premiul pentru asistentul social din domeniul sănătate — servicii medicale: Anania Petruța (Brașov) – Hospice Casa Speranței.

Premiul pentru asistentul social din domeniul reintegrării sociale a persoanei private de libertate: Irimia Cristina Elena (Iași)

Premiul pentru asistentul social din domeniul incluziunii persoanelor fără adăpost: Tapescu Radu (Maramureș)

Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor vârstnice și îngrijrii la domiciliu: Cociorva Gheorghe (Bihor)

Premiul pentru asistentul social din domeniul combaterii discriminării /minorități: Avram Marcela (Constanța)

Premiul pentru asistentul social din domeniul incluziunii sociale — economie socială: Draghia Elisabeta-Amalia (Timiș)

Premiul pentru asistentul social din domeniul asistenței sociale comunitare: Aboghioaie Petru (Botoșani)

Premiul pentru asistentul social din domeniul prevenirii/ reducerii riscurilor asociate infecției cu HIV, consumului de droguri și exploatării sexuale: Mariu Ioana (Iași)

Premiul personalitatea anului 2015 în promovarea educației și formării în asistența socială: Csaba Degi Laszlo (Facultatea de Sociologie și Asistența Socială, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca)

Premiul de excelență pentru promovarea profesiei liberale de asistent social: Plesa George (București)

Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenței sociale: Pavel Chirilă (Caraş Severin)

Premiul pentru cea mai activă sucursală CNASR: Sucursala CNASR Satu-Mare

„Avem o echipă minunată la Hospice, preţioasă şi dedicată cauzei, iar premiul din cadrul Galei Excelenţei în Asistenţă Socială vine să confirme acest lucru”, a fost răspunsul dat de braşoveanca Petruţa Anania la felicitările ce i-au fost adresate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button