Expres

O BRAȘOVEANCĂ de 19 ani a salvat 5 vieți

 

Familia unei tinere de 19 ani, care a intrat în moarte cerebrală în urma unui accident rutier, a donat organele acesteia. Cinci vieți primesc o a doua șansă.

„Cuvintele parcă sunt de prisos în faţa gestului neprețuit al părinților unei tinere de 19 ani, faţă de niște semeni pe care nici nu-i cunosc: au avut puterea de a le dărui, din imensa lor suferinţă, viaţă”, au scris pe Facebook reprezentanții Agenției Naționale de Transplant.

Aceștia detaliază în postare: „Un accident rutier a făcut ca destinul unei fete de 19 ani din judeţul Braşov să se frângă brusc. În ciuda eforturilor medicilor de la Spitalul Clinic Judeţean Braşov şi  de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti unde a fost transferată, tânăra nu a mai putut fi salvată și a intrat în moarte cerebrală. Familia a fost de acord ca organele copilului lor să fie donate, astfel că cinci români vor fi salvaţi prin transplant de ficat, rinichi şi cornee şi vor putea întâmpina Sărbătorile cu bucuria că au primit o nouă viaţă. Ne înclinăm cu deosebit respect şi recunoştinţă în faţa familiei îndurerate, care a avut de luat o decizie atât de grea, dar atât de generoasă. În același timp, echipa ATI și de coordonare transplant a Spitalului Floreasca şi-a dovedit încă o dată profesionalismul, iar efortul lor a fost preluat de echipele de prelevare ale Institutului Clinic Fundeni, conduse de dr. Vasile Lungu şi dr. Claudiu Codoi. Mulţumim acestor oameni dedicaţi, care nu contabilizează niciodată orele de muncă şi care depun un efort deosebit pentru ca lanţul de la suferinţă la speranţă să fie un succes. Este cea de-a 20-a prelevare de organe și țesuturi din acest an efectuată la Spitalul Clinic de Urgență București. Ficatul şi rinichii tinerei donatoare se vor transplanta la Institutul Clinic Fundeni, (…) iar corneea se va transplanta la Spitalul Militar Central din Bucureşti”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button