Expres

Numărul profesorilor ce trebuie disponibilizați, dublu

  • logomytex.png
 

Până zilele trecute, potrivit unei ordonanțe de guvern, se știa că din județul Brașov urmează a fi disponibilizați în jur de 200 de profesori. Acum, șeful Inspectoratului Scolar Județean Brașov (IȘJ), Dorel Agache, nu știe câte posturi trebuie să reducă începând de la 1 septembrie 2010. Reprezentantul IȘJ a declarat că, în urma unei convorbiri telefonice cu reprezentanții Ministerului Educației, a aflat că, în loc de 217, trebuie să reducă 407 posturi. „Aștept o nouă ordonanță rectificată, să vedem ce avem de făcut. Dacă se va ajunge la reducerea a 407 posturi, va fi o problemă, pentru că Inspectoratul Școlar Județean Brașov a mai redus 660 de posturi la începutul anului școlar 2009-2010, reduceri făcute pe bază de normative, nu oricum”, a explicat Dorel Agache. Inspectorul școlar general consideră că, dacă se va merge pe reducerea a 407 posturi înseamnă că, cu reducerea posturilor de la începutul acestui an școlar se ajunge la un procentaj de 13%. „Este destul de mult, comparativ cu alte județe. Noi am tot făcut comasări de școli, iar acum avem în medie un număr de 23 de elevi într-o clasă”, a mai spus Agache. Județul Brașov are în prezent un efectiv de 90.000 de elevi, 9.013 cadre didactice finanțate de consiliile locale și alte 452 de cadre didactice care lucrează în învățământul special, posturi finanțate din bugetul Consiliului Județean.     (R.C.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google