Număr record de solicitanți la ușa AJOFM

750 de persoane, aproape dublu față de o zi obișnuită, s-au adresat ieri funcționarilor Agentiei Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă
Funcționarii AJOFM au făcut ieri cu greu față valului de cereri. Pe lângă cele 400 de persoane care beneficiază de indemnizația de șomaj, programate zilnic pentru acordarea vizei lunare și pe care le așteptau, funcționarii Agenției au fost asaltați și de alți solicitanți, un număr aproape dublu de persoane, datorat reluării în plată a disponibilizaților care au primit plăți compensatorii, precum și înregistrării de noi șomeri, în special absolvenți din promoția 2010, ori depunerii de certificate de concedii medicale.
230 de disponibilizați, într-o singură zi
Peste 230 de persoane disponibilizate anul trecut de la SC ICA Ghimbav și SC IAR Brașov, care au beneficiat timp de 12 luni de plăți compensatorii, s-au prezentat ieri la AJOFM, pentru a solicita repunerea în plată a indemnizației de șomaj după expirarea perioadei în care au beneficiat de compensații. Alte 400 de persoane au venit la sediul AJOFM pentru a obține viza lunară.
De două ori mai multe concedii medicale
De asemenea, au fost înregistrate, tot ieri peste 80 de dosare noi pentru acordarea indemnizației de șomaj, dintre acestea un număr semnificativ fiind reprezentat de absolvenții promoției 2010. Și numărul concediilor medicale aduse de șomerii indemnizați a depășit ieri media de 15 certificate care se depun zilnic, ajungând la peste 30, adică mai mult decât dublu.
„Având în vedere numărul foarte mare de persoane care s-au adresat astăzi (ieri- n.red.) AJOFM s-au depus eforturi în sensul suplimentării numărului de personal care a lucrat cu publicul pentru evitarea aglomerației în birourile respective și reducerea timpilor de așteptare. Deși numărul de solicitări a fost foarte mare, activitatea noastră s-a desfășurat în condiții normale, toate solicitările fiind rezolvate în timp util”, a declarat Cristina Trifan, purtător de cuvânt al AJOFM Brașov.
(L.J.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




