Număr nelimitat de câini, la stână!
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a dat explicaţii, în Senat, despre legea împotriva căreia au protestat ciobanii în decembrie anul trecut. Ministrul a precizat că proiectul de modificare a Legii vânătorii se află la Camera Deputaţilor. „În principiu s-a renunţat la numărul de câini, deci poate fi oricât de mare, iar la problema păşunatului, care este cea mai sensibilă, s-a ajuns la concluzia ca între 6 decembrie şi 31 martie să poată păşuna numai pe terenurile pe care le deţin, deci fără să afecteze în deplasare. Noi trebuie să ţinem cont şi de fermierii noştri, trebuie să avem totdeauna un echilibru foarte bun între crescătorii de ovine şi fermieri”, a afirmat ministrul Agriculturii, conform Mediafax.
Amintim că cei peste 3.000 de crescători de oi care au protestat la Palatul Parlamentului s-au împotrivit noilor reglementări intrate în vigoare în Legea vânătorii şi a fondului cinegetic. Printre altele, legea limita numărul de câini pe care crescătorul de animale îl poate deţine.
sursa foto: rfi.ro
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.