Expres

Nu uitați! În această noapte se schimbă ora în România

Nu uitați! În această noapte se schimbă ora în România

Așa cum este regula de câteva decenii, în ultimul week-end din octombrie, se schimbă ora, România trecând la ora „de iarnă”. Anul acesta, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 28/29 octombrie, ceasurile se dau înapoi cu o oră, astfel încât ora 4.00 devine ora 3.00. Astfel, duminică, ziua va avea 25 de ore în loc de 24, fiind cea mai lungă din an.
Practic, se revine la ora normală care a fost schimbată în ultima duminică din martie.
Sistemul orei de vară şi, prin opoziție, de iarnă presupune o ajustare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă, pentru a beneficia mai bine de lumina naturală, idee vehiculată pentru prima oară de omul de știință Benjamin Franklin, în anul 1784.
La ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 3.00 devine ora 4.00), în timp ce la ora de iarnă ceasurile se dau înapoi cu o oră, iar ora 4.00 (re)devine ora 3.00. Ora de iarnă este considerată însă ora standard, ora naturală, de aceea se numește și timp legal român.
Schimbarea orei a fost intens dezbătută în ultimii ani, iar Uniunea Europeană le-a cerut statelor membre să decidă dacă vor rămâne definitiv la ora de vară sau la cea de iarnă, însă până acum nu a fost luată nicio decizie în acest sens.

Cum vor circula trenurile

Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA a anunțat printr-un comunicat postat pe site-ul propriu că trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare. În noaptea de 28/29 octombrie 2023, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.
Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație.
Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 29 octombrie 2023, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare, a mai precizat operatorul feroviar de stat.

Citiți mai multe pe subiectul schimbării orei aici.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
5 luni în urmă

[…] Nu uitați! În această noapte se schimbă ora în România […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare