Nu aveți casă? Puteți cere o locuinţă socială de la Primăria Brașov
Cereri de locuință socială. Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) din cadrul Primăriei Braşov anunţă că în această perioadă se derulează activitatea de preluare a dosarelor solicitanţilor de locuinţe sociale. Aceștia sunt îndemnați să depună cererile până în 15 octombrie 2022.
Conform reprezentanţilor DAS, locuinţele sociale se repartizează pe baza criteriilor stabilite anual municipalitatea braşoveană. De astfel de spaţii locative pot beneficia, în ordinea de prioritate stabilită potrivit legii:
– persoanele şi familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţele retrocedate foştilor proprietari;
– tinerii care au vârsta de până la 35 de ani;
– tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani;
– invalizii de gradul I şi II; persoanele cu handicap;
– pensionarii, veteranii şi văduvele de război, beneficiarii prevederilor legilor specialw;
– alte persoane sau familii îndreptăţite.
Cereri de locuință socială. Solicitările depuse sunt analizate de comisia constituită în acest scop la nivelul municipiului Braşov, până la data de 1 noiembrie a fiecărui an.
„Referitor la veniturile solicitanţilor precizăm că sunt eligibile familiile sau persoanele cu un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câştigului salarial mediu net lunar pe total economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică în ultimul Buletin statistic anterior lunii în care se analizează cererea, precum şi anterior lunii în care se repartizează locuinţa”, au precizat reprezentanții DAS Braşov.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute pe site-ul DAS Braşov (dasbv.ro/prestatii-si-beneficii-sociale/locuinte-sociale/) sau telefonic, la numărul 0770 725765.
Ajutor și pentru plata chiriei
Cereri de locuință socială. La nivelul municipiului Braşov există 44 locuinţe sociale situate pe Str. Zizinului nr. 144. Acestea sunt puse la dispoziţia persoanelor şi familiilor, în funcţie de punctajul obţinut, pentru o perioadă limitată de timp. Până joi, la sediul DAS Braşov au fost depuse 21 de cereri
„Precizăm că, pentru a asigura o alternativă de locuire persoanelor care au o situaţie socială mai puţin bună, la nivelul municipiului Braşov a fost aprobată HCL nr. 71/2021 prin care se reglementează acordarea ajutorului pentru plata chiriei persoanelor singure/familiilor cu domiciliul sau reşedinţa pe raza municipiului Braşov, iar solicitările se pot depune în orice perioadă a anului”, au reamintit reprezentanții DAS.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
[…] primarului Allen Coliban, suma alocată pentru construirea de locuințe este de aproape 800 de euro/metru pătrat (794 euro/m.p.), diferența fiind acoperită din bugetul […]